13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiolacu, mesaj pentru Ludovic Orban: „Să aibă decența și să aloce banii...

Ciolacu, mesaj pentru Ludovic Orban: „Să aibă decența și să aloce banii pentru alocații”

„Îmi pare rău pentru domnul Ludovic Orban, dar îmi aduc aminte, în prima săptămână parcă de când a fost învestit prim-ministru al României, a făcut o plată unei clientele politice, unor fraţi, Micula parcă, într-o sumă astronomică. Vreau să-l anunţ oficial pe domnul prim-ministru că ar fi cazul, fiindcă mandatul dânsului se apropie de sfârşit, să aibă decenţa şi, la sfârşitul mandatului, să aloce banii necesari dublării alocaţiilor, mai ales după hotărârea Curţii Constituţionale, (sumă) care este mai mică cu aproape 100 de milioane de euro decât a plătit clientelei politice. Ăsta este adevărul, şi nu cel trâmbiţat şi minciunile arătate la televizor”, a susţinut Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă, la Zalău.

De asemenea, acesta a reiterat faptul că actualul guvern a făcut alocări din fondul de rezervă pentru a face plăţi către anumiţi primari care au plecat din PSD.

În ceea ce priveşte alegerile de duminică, Ciolacu nu crede că persoanele care merg la vot se expun unui pericol. „Îşi aleg reprezentanţii locali, gospodarii locului, nu se aleg în primul rând partide, dar, cel mai important, cred că toată lumea va veni la vot şi pentru că şi medicii, şi copiii şi profesorii, mai nou şi părinţii şi bunicii noştri, într-o perioadă foarte scurtă de timp, au fost jigniţi şi batjocoriţi de actuala guvernare”, a afirmat liderul PSD.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă