15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCioloş (PLUS): Dăncilă lucrează împotriva interesului României

Cioloş (PLUS): Dăncilă lucrează împotriva interesului României

“Am prevenit deja asupra acestui risc pe care doamna Dăncilă şi l-a asumat şi va trebui să şi-l asume până la capăt şi să-şi asume inclusiv riscul de a o vedea de doamna Rovana Plumb respinsă după audierile din Parlament şi de obligaţia de a o înlocui după aceea. I s-a atras atenţia să o înlocuiască, să se mai gândească, nu a vrut, dânsa a insistat să fie Rovana Plumb, să-şi asume consecinţele. (…) Sunt probleme de integritate şi de credibilitate pe care doamna Rovana Plumb le are (…) Va trebui să dea explicaţii despre dosarul Belina şi ce a făcut la Ministerul Mediului şi despre cum l-a susţinut sau nu pe Liviu Dragnea (…) Cea care lucrează împotriva interesului României e doamna Rovana Plumb şi mai ales doamna Viorica Dăncilă, pentru că a propus-o pe doamna Rovana Plumb, nu cei care semnalează problemele”, a spus Cioloş într-o conferinţă.

El a menţionat că a avut o discuţie telefonică cu Dăncilă în urmă cu câteva săptămâni şi că i-a explic riscurile.

“I-am spus că dacă vine şi schimbă nominalizarea şi propune pe cineva cu adevărat rezonabil, evident vom fi printre cei care vom susţine (…) Mi-a spus atunci că se mai gândeşte, văd că s-a mai gândit şi a ajuns la aceeaşi concluzie, aşa că o să suporte consecinţele şi noi o să fim foarte clari în Parlamentul European, că asta e o propunere a Guvernului minoritar PSD, nu a României (…) Din păcate pentru doamna Rovana Plumb, nu vom fi doar noi, cei de la USR PLUS, care vom spune lucrurile acestea, pentru că am văzut deja colegii de la Partidul Popular European care au aceeaşi opinie şi sunt convins că vor mai fi şi alţii”, a mai spus Cioloş.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că nominalizarea lui Plumb e “ruşinoasă pentru România”. “Ne pune în situaţia penibilă de a ni se respinge candidatul”, a adăugat Barna.

Luni, preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a dat acordul în ce priveşte lista comisarilor desemnaţi de statele membre, ce i-a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Uniunii Europene, listă pe care din partea României figurează Rovana Plumb.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă