13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCîțu cere ca desființarea SIIJ în Parlament să respecte litera propunerii guvernamentale

Cîțu cere ca desființarea SIIJ în Parlament să respecte litera propunerii guvernamentale

Cîțu a anunțat şi că se va încerca o modificare în acest sens, în timpul dezbaterilor din Senat.

“Eu am spus de fiecare dată că îmi doresc ca proiectul de lege să iasă din Parlamentul României cât mai aproape de forma pe care am adoptat-o în Guvern. În continuare discut cu colegii mei, proiectul merge la Senat şi vom încerca şi acolo să avem o modificare care să îl aducă cât mai aproape de forma pe care am aprobat-o în şedinţa de Guvern. Rămân la opinia că aceea este forma cea mai bună pentru România astăzi”, a arătat premierul, în cadrul declaraţiei de presă susţinute vineri la Palatul Victoria.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă