12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăCîțu este ministru al Sănătății, apoi prim-ministru. Este convocată o ședință de...

Cîțu este ministru al Sănătății, apoi prim-ministru. Este convocată o ședință de Guvern

Premierul Florin Cîțu exercită, pe parcursul zilei de joi, 15 aprilie 2021, mai întâi funcția de ministru interimar al Sănătății, apoi pe aceea de șef al Guvernului.

Potrivit programului afișat pe site-ul Guvernului României, joi la ora 11,30, Florin Cîțu va avea o conferință, în sistem online, cu reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică, urmată de o întâlnire, tot în sistem online, cu managerii spitalelor suport COVID.

Ulterior, joi, la ora 13, premierul Cîțu a convocat o ședință de Guvern.

Încă nu se știe dacă vicepremierul Dan Barna și miniștrii din cadrul USR PLUS vor veni la această ședință a Guvernului. Dan Barna și Dacian Cioloș, cei doi lideri ai USR PLUS, anunțaseră, ieri, că această formațiune i-a retras sprijinul politic premierului Florin Cîțu, ca urmare a destituirii lui Vlad Voiculescu (USR PLUS) din funcția de ministru al Sănătății.

Chiar din acest motiv, miniștrii USR PLUS nu au mai venit la ședința de Guvern care fusese planificată miercuri la amiază, iar din acest motiv ședința de miercuri, 14 aprilie, nu s-a mai ținut.

Miercuri seară, după ce vicepremierul Dan Barna îl acuzase pe premierul Florin Cîțu, alți doi membri ai Cabinetului îl criticaseră pe șeful Guvernului. Aceștia sunt Stelian Ion, ministrul Justiției, și Ciprian Teleman, ministrul Cercetării și Digitalizării – ambii desemnați de USR PLUS.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă