15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăColdea, personajul biblic și trădătorii din ziua de azi

Coldea, personajul biblic și trădătorii din ziua de azi

Florian Coldea, fostul adjunct al directorului SRI, a amintit joi, după audierea în Comisia SRI, de povestea unui “celebru personaj biblic” care a trădat pentru “30 de arginţi”, afirmând că el constată cu îngrijorare faptul că “unii în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român”.

“Aş vrea să reamintesc de un celebru personaj biblic, care în urmă cu circa 2.000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrul nu s-a putut repara şi răul făcut n-a putut fi rezolvat. Evident, ca orice trădător, destinul i-a sfârşit tragic. Din această perspectivă, constat cu îngrijorare faptul că unii în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba, mai mult, chiar par să-şi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie ale statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi la astfel de personaje. O să revenim cu alte explicaţii pe măsură ce vom lămuri şi alte aspecte cu membrii comisiei”, a declarat Coldea, după audierea din Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

El a susţinut că, în timpul mandatului său, SRI “şi-a făcut treaba”, iar ofiţerii Serviciului şi-au îndeplinit cu devotament şi curaj misiunile încredinţate, cu deplin respect pentru domnia legii.

“Constat astăzi că subiecte care iniţial au fost lansate în spaţiul public pe fakenews s-au transformat în fake stories, iar acestea, intens promovate, cumva încearcă să ia locul realităţii. Toate acestea, oricât de determinaţi ar fi unii sau alţii, vă asigur că nu pot prejudicia un adevăr care există: SRI şi-a făcut treaba iar ofiţerii SRI şi-au îndeplinit cu devotament şi curaj misiunile încredinţate, cu deplin respect pentru domnia legii. Aş vrea să reasigur cetăţenii României – şi am expus argumentat acest lucru membrilor comisiei – că, pe perioada mandatului meu, în echipa cu care am colaborat, având ca beneficiari patru preşedinţi, nouă premieri – includ aici şi mandatele interimare – şi având peste 250 de miniştri şi sute de alţi demnitari ca beneficiari, interesele de securitate ale României au fost corect apărare de către serviciu, în cooperare cu alte instituţii, subliniez termenul cooperare cu alte instituţii interne şi internaţionale, iar cetăţenii au fost bine protejaţi”, a afirmat Coldea.

Florian Coldea a mai spus că a acţionat în toate împrejurările “exclusiv în spiritul şi limita legii”. “Am convenit cu membrii comisiei să revenim pentru a continua discuţiile şi a lămuri absolut toate aspectele de interes”, a adăugat el.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă