17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăComisia de la Veneția, discuție cu Florin Iordache pe modificarea legilor justiției

Comisia de la Veneția, discuție cu Florin Iordache pe modificarea legilor justiției

Comisia de la Veneţia – organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional – a fost informată cu privire la stadiul proiectul de aviz asupra proiectului de lege referitor la puterea judecătorească din România şi a autorizat raportorii să pregătească un aviz preliminar care va fi trimis autorităţilor în luna iulie a acestui an, după consultări cu Biroul comisiei şi cu preşedintele Subcomisiei privind puterea judecătorească.

Membrii Comisiei de la Veneţia au efectuat în 11-12 iunie o vizită în România, ocazie cu care au avut un schimb de opinii în legătură cu cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei.

Experţii internaţionali s-au întâlnit cu preşedintele României şi au avut întrevederi la Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, au purtat discuţii cu reprezentanţi ai Parlamentului, inclusiv ai Comisiei parlamentare speciale pentru amendarea legilor justiţiei.

Atât preşedintele, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au solicitat opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de modificare a legii referitoare la organizarea judiciară, a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă