15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăComisia Europeană cere României să refacă PNRR

Comisia Europeană cere României să refacă PNRR

Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dan Barna, miercuri seara. România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat, miercuri seară, la TVR 1, vicepremierul Dan Barna.  

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia, potrivit lui Barna. Până la jumătatea lunii mai va fi realizată „o formă consolidată” a proiectului PNRR, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene, mai spun reprezentanții Guvernului.

„Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: <>. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna. Pentru irigaţii vor fi alocate fonduri din bugetul naţional sau din fondurile structurale pe agricultură.

Componenta de infrastructură

Vicepremierul a spus, de asemenea, că există discuţii cu oficialii europeni „pentru acceptarea componentei de infrastructură”. „Avem în continuare discuţii cu acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e pe viaţă şi pe moarte. E discuţia în curs. Nu au respins, dar e discuţia în curs legat de calibrare, cât să fie granturi, cât să fie împrumuturi. Pe mai multe dintre capitolele prezentate deja public şi în Parlament de colegul meu Cristian Ghinea avem astăzi pe masă punctele de vedere ale Comisiei, cu observaţii, cu lucruri de adăugat. (…) o să avem întâlniri în cadrul Guvernului cu miniştrii în care le prezentăm punctele de vedere ale Comisiei”, a menţionat Dan Barna.

 

Întâlnire de urgență

După anunțul făcut de Barna, președintele Klaus Iohannis a anunţat că a convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii din Guvern şi din alte zone care lucrează la PNRR. Şeful statului a adăugat că va fi evaluată prima opinie a CE şi vor fi discuţii despre îmbunătăţirea Planului.

„Este o noutate pentru toată lumea. Nu a mai existat aşa ceva şi în acest sens au fost de aşteptat dificultăţile în conturarea planului. Dificultatea constă că se doresc reforme profunde, dar avem câţiva ani la dispoziţie. În mod normal reformele nu se fac peste noapte şi proiectele importante nu se realizează pe 3 – 4 ani. Însă vom fi pregătiţi astfel încât proiectele să fie acceptate. Nu doar România e în această situaţie, toţi sunt. Am convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii din Guvern şi din alte zone care lucrează pe PNRR. Vom evalua primul feedback al Comisiei. Vom îmbunătăţi planul. Ministerul se va prezenta din nou la Comisie cu planul îmbunătăţit”, a declarat Iohannis.

PNRR nu a primit acceptul CE

Europarlmentarul PSD Victor Negrescu a criticat felul în care a fost formulat PNNR și spune că acesta este un „plan politizat cu finanțări distribuite pe criterii politice în interiorul guvernului, în loc să vorbim de un plan național al României”.  „Acum guvernanții vorbesc de un nou termen, în a doua parte a lunii mai, deși termenul inițial era în aprilie. Evident, planul real este în continuare ținut la secret”, a completat Negrescu.

Social-democratul mai arată că reformele prevăzute nu au ținte clare sau obiective de parcurs conform cerințelor europene, țintele pe zona de digital și de mediu nu sunt clar definite, o parte din proiecte nu au fost susținute coerent și suficient.

La finalul anului trecut, guvernanții de la București, în frunte cu președintele, se lăudau că România va primi până la 80 de miliarde de euro prin PNRR. În martie, suma despre care se vorbea scăzuse la aproximativ 30,5 de miliarde de euro.

 

 

Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă