13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăComisia SIPA: Vot favorabil raportului final

Comisia SIPA: Vot favorabil raportului final

Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticoruptie a acordat joi vot favorabil raportului final în urma finalizării activităţii acestui for, concluzia prezentată de preşedintele Comisiei, senatorul PSD Viorel Salan, fiind că ministrul Justiţiei de la acea vreme a încălcat legea.

Raportul, care va fi înaintat Birourilor permanente reunite, a fost votat de membrii Comisiei cu 9 voturi ‘pentru’ şi 2 ‘împotrivă’ (PNL şi USR).

“Sunt concluziile destul de clare. Ministrul Justiţiei în exerciţiu de la acea vreme (n.r. – 2005 – 2006, Monica Macovei) a încălcat legea, iar activitatea de emitere a HG 127/2006 (n.r. – desfiinţarea DGPA) a fost pregătită din timp. Şi când spun aceasta sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG”, a spus joi Salan, după încheierea şedinţei Comisiei în care a fost prezentat, dezbătut şi aprobat proiectul de raport final.

Viorel Salan a arătat că obiectivul anchetei potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 67/2017 a fost acela de “a constata unele încălcări ale legii în ceea ce priveşte desfiinţarea DGPA şi accesul la informaţiile clasificate”.

Comisia şi-a desfăşurat activitatea în 19 şedinţe, a fost solicitată audierea a 57 de persoane, dintre care s-au prezentat în faţa comisiei 46; 4 au transmis răspunsuri scrise şi 7 persoane nu s-au prezentat. Au fost transmise 71 de adrese către 21 de instituţii pentru a pune la dispoziţie date şi informaţii cu privire la obiectivele comisiei.

“Documentul prezintă activitatea desfăşurată de la înfiinţarea Comisiei parlamentare şi până acum, o expunere structurată riguros pe obiectivele stabilite de Hotărârea Parlamentului nr.67/2017 şi concluziile care s-au desprins în urma derulării anchetei parlamentare”, precizează preşedintele comisiei, Viorel Salan, citează Agerpres.

Membrii Comisiei SIPA au audiat începând din octombrie 2017 foşti miniştri ai justiţiei, membri în comisiile de inventariere, directori ai ANP şi alte persoane.

Raportul va fi înaintat Birourilor permanente reunite.

Luna trecută, senatorul PSD Viorel Salan, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, spune că există suspiciuni că persoane care au intrat în arhiva SIPA în anul 2005 nu au întrunit condiţiile legale.

“Am vrut să vedem circuitul documentelor în vederea preluării şi constituirii arhivei DGPA. (…) Sunt aspecte care ţin de anul 2005. Au fost situaţii când s-a pătruns în incinta fostei DGPA de către unele persoane. (…) Există suspiciuni, din datele pe care le avem până în momentul de faţă, că persoanele care au pătruns în arhiva SIPA nu au avut documente legale”, a afirmat Salan, marţi, după şedinţa Comisiei SIPA.

El a adăugat că vor mai avea loc audieri în Comisia SIPA doar dacă analiza documentelor şi a datelor din audierile de până acum vor impune acest lucru.

 

Cristina Tarcea a cerut, de asemenea, desecratizarea arhivei SIPA

 

Şefa Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii ca în plenul acestuia să aibă loc o discuţie despre protocoalele cu SRI.

“Este vorba de patru teme: arhiva SIPA, ofiţerii acoperiţi, casele de conspiraţie, protocoalele încheiate cu SRI şi DNA. Eu cred că este cazul, deşi le-am mai discutat mai mult sau mai puţin superficial în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, să ne îndeplinim atributele şi rolul de garant al independenţei Justiţiei şi să lămurim o dată pentru totdeauna aceste patru aspecte”, a precizat Cristina Tarcea.

Potrivit declarațiilor din comsia parlamentară, făcute de istoricul Marius Oprea, SIPA a fost folosită pentru urmărirea magistraţilor şi intimidarea lor. De exemplu, în anul 2002, ofiţeri SIPA au încercat să intimideze şi să şantajeze judecători de la Înalta Curte, pentru a obţine sentinţe favorabile în dosarele FNI şi Banca Religiilor.

SIPA s-a constituit ca anexă a SRI, Marian Ureche fiind colonel plin, apoi general în acest serviciu. Marian Ureche ar fi fost și agent al Securităţii comuniste.

“Modul în care Securitatea controla Justiţia înainte de 1989 nu poate fi tăgăduit. Nu existau judecători care să nu respecte dispoziţiile primite de la Securitate. Asta s-a încercat şi cu SIPA”, declara senatorul Mihai Goțiu.

Potrivit acestuia, Ministerul Justiţiei era condus, neoficial, de Marian Ureche, în condițiile în care Marian Ureche a fost agent al fostei Securităţi, iar Rodica Stănoiu (fostul ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase) a fost informatoarea lui la Securitate, înainte de 1989.

Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...
Ultima oră
Pe aceeași temă