19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăConsilieri locali PNL, excluși din partid, pentru un vot

Consilieri locali PNL, excluși din partid, pentru un vot

Liderul PNL Târgu Mureş, Molnar Ervin, a arătat, într-un comunicat de presă, că le impută consilierilor locali – dr. Radu Liviu Todoran, Călin Moldovan, Dumitru Matei, dr. Theodora Benedek, Vasile Miculi şi Pavel Dumitru – încălcarea Codului Etic şi a Statutului formaţiunii, întrucât aceştia nu s-au conformat deciziei de a discuta în prealabil în partid proiectele de hotărâre puse pe ordinea de zi a Consiliului Local Târgu Mureş.

“În fapt, prima întâlnire din acest an a Biroului Politic Local al PNL Târgu Mureş, cu participarea consilierilor locali ai partidului, a concluzionat formularea unui punct de vedere asupra fiecărui proiect de hotărâre aflat pe ordinea zi a şedinţei de Consiliu Local. Ignorând deciziile stabilite împreună cu membrii Biroului Politic, consilierii locali ai PNL au votat, ca punct suplimentar introdus pe ordinea de zi în regim de urgenţă, în proxima şedinţă de Consiliu Local, aprobarea contractării şi garantării cu venituri proprii a unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare de maxim 89.835.883,80 lei. Votul consilierilor locali ai PNL a fost dat contrar celor stabilite împreună cu Biroul Politic Local, de solicitare a amânării de pe ordinea de zi a proiectelor introduse în regim de urgenţă, în cazul lipsei justificării urgenţei. S-au încălcat astfel prevederile Codului Etic şi ale Statutului PNL. Raţiunea acestei decizii, luată de comun acord în şedinţa biroului politic local, a fost tocmai posibilitatea de a discuta, în cadrul partidului şi nu numai, pe fiecare proiect important pentru comunitatea târgumureşeană”, a afirmat Ervin Molnar.

El a arătat că, imediat după alegerea sa în funcţia de preşedinte al PNL Târgu Mureş, şi-a asumat “sarcina încredinţată de Biroul Politic Judeţean, în vederea dinamizării, transparentizării şi eficientizării activităţii PNL la nivelul municipiului Târgu Mureş”.

“Oraşul are de recuperat o distanţă semnificativă faţă de alte comunităţi locale, în special din Transilvania, care au reuşit tocmai prin dialog, dezbatere şi implicare. Plasarea în mapa de şedinţă, cu numai câteva minute înainte, a unor proiecte deosebit de importante pentru comunitatea târgumureşeană, trebuie să înceteze să mai fie o practică a Executivului Local. Partidul Naţional Liberal va susţine orice proiect propus în favoarea târgumureşenilor, însă numai după consultarea acestora şi dezbaterea de către specialiştii partidului. România anului 2019 nu mai trebuie să fie moşia niciunui deţinător vremelnic al unei demnităţi publice. PNL îşi respectă alegătorii şi îşi asumă rolul de reprezentare a intereselor acestora, conform mandatului acordat prin votul exprimat”, a susţinut Ervin Molnar.

Acesta a precizat că PNL va sesiza Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş pentru constatarea încetării mandatelor consilierilor locali.

Consilierii locali ai PNL, UDMR şi PSD au votat, la ultima şedinţă a Consiliului Local Târgu Mureş, lista obiectivelor de investiţii pentru acest an, care cuprinde 21 de proiecte în valoare de peste 89,8 milioane lei, constând în infrastructură rutieră şi de transport, eficientizare energetică a clădirilor, spaţii de joacă şi obiective pentru promovarea sportului.

Între cele mai mari investiţii care se vor efectua din suma totală prevăzută de 89.835.883,80 lei, care va fi acoperită dintr-un credit, se regăsesc cele de achiziţionare de autobuze, în valoare de 51 milioane de lei, amenajarea parcului municipal unde se va construi centru de atletism şi se va moderniza stadionul, în valoare de 10 milioane de lei, lucrările de amenajare de locuri de joacă pentru copii în valoare de 6 milioane de lei, construirea unei săli de sport la Şcoala Gimnazială “Friederich Schiller”, în valoare de peste 3,9 milioane de lei, numeroase lucrări de eficientizare energetică a clădirilor şi altele. 

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă