15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCosmin Marinescu: Românii nu-i mai votează pe cei care doar le aruncă...

Cosmin Marinescu: Românii nu-i mai votează pe cei care doar le aruncă sute de lei în buzunar

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu remarcă o „maturizare politică” a societăţii româneşti, care nu mai este dispusă să voteze „politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul”.

Într-un interviu acordat agenției Hotnews, Cosmin Marinescu avertizează că guvernul Orban are o situaţie financiară dificil de rezolvat, întrucât PSD a îndatorat România cu aproape „2,4 miliarde lei pentru fiecare lună de guvernare, fără a construi vreo autostradă sau vreun spital”.

Cosmin Marinescu subliniază că deficitele bugetare înseamnă creșterea datoriei publice şi, drept consecință, impun noi taxe și impozite, dacă politicile economice nu sunt reorientate dinspre susținerea consumului către investiții.

„În baza căror virtuți generația actuală transferă nota de plată către generațiile viitoare?”, se întreabă consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

În opinia acestuia, “deficitul bugetar trebuie bine ținut în frâu în anul 2020, pentru ca 2021 și 2022 să nu fie ani ratați, ca potențial de investiții și dezvoltare pentru România”.

Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, Cosmin Marinescu este, din anul 2014, consilier prezidențial la Departamentul Politici Economice și Sociale. El este absolvent al Facultății de Economie din Academia de Studii Economice din București, este profesor universitar și doctor în Economie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă