15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCum justifică Rovana Plumb împrumutul de 800.000 de lei?

Cum justifică Rovana Plumb împrumutul de 800.000 de lei?

Rovana Plumb a transmis luni Comisiei juridice a Parlamentului European (JURI) că și-a plătit datoria de 800.000 de lei pe care o avea către o persoană fizică, bani luați pentru a sponsoriza PSD la alegerile europarlamentare, oferindu-i creditorului două apartamente pe care le avea în proprietate, potrivit unei scrisori transmise comisiei.

”I-am oferit creditoarei (persoană fizică) două apartamente pe care le dețin în România, care au fost trecute în declarația de avere, și pe care aceasta le-a acceptat ca o rambursare imediată, integrală și finală a împrumutului pe care mi l-a acordat. Prin urmare, datoria care a generat îngrijorările voastre nu mai există”, le-a scris Plumb europarlamentarilor din JURI.

”Cât de curând posibil, până cel târziu pe data de 23 octombrie 2019 când Parlamentul European va da votul asupra noii Comisii Europene, soluțiile menționate mai sus vor fi aplicate”, a mai adăugat Plumb.

Scrisoarea a fost trimisă de Rovana Plumb astăzi, cu puțin timp înainte de ședința extraordinară a comisiei JURI legată de cazul celor doi comisari propuși de România și Ungaria.

De ce e nevoie de o nouă ședință pentru Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, în cazul cărora Comisia JURI a invocat joia trecută existența unor conflicte de interese?

Explicația stă în decizia președintelui Parlamentului European, David Sassoli (Italia, social – democrat), de a cere membrilor Comisiei JURI  o decizie clară legată de capacitatea Rovanei Plumb de a ocupa funcția de comisar european.

Sassoli a transmis  joi seară membrilor Comisiei JURI o scrisoare în care le cere, până luni la prânz, să spună dacă vor recomanda măsuri pentru rezolvarea conflictului de interese sau dacă vor spune că aceasta nu e capabilă să să-și exercite funcția în acord cu Tratatele UE și Codul de Conduită.

De ce a vrut Sassoli o nouă decizie a Comisiei JURI, după cele două voturi de joi? ”Este o premieră în istoria UE, e fără precedent, iar Sassoli a vrut să se asigure că decizia pe care o ia se bazează pe un verdict clar al eurodeputaților juriști. Mai ales că în scrisoarea Comisiei JURI către Sassoli de joi era prezentă sintagma la acest moment, iar președintele Parlamentului a vrut să fie clară poziția JURI”, a declarat europarlamentarul PPE Siegfried Mureșan pentru G4Media.ro.

E posibilă o schimbare de vot în Comisia JURI, care joi decisese cu unanimitate (20 de voturi) să îi scrie lui Sassoli că există suspiciuni serioase de conflict de interese în privința împrumutului de 800.000 de lei luat de Plumb de la o persoană fizică și avertizând că acest conflict de interese s-ar putea extinde asupra întregii Comisii Europene?

”Eu nu cred că JURI poate decide azi altceva decât a votat joi. Mai ales că de joi și până acum nu a existat nici o comunicare oficială între Comisia juridică și Rovana Plumb. Nu ne putem aștepta să dea alt verdict”, a mai spus Siegfried Mureșan pentru G4Media.ro.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă