3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăPoliticăCum poate evolua războiul Iohannis-PSD pe politica externă

Cum poate evolua războiul Iohannis-PSD pe politica externă

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, la Palatul Cotroceni, consultări cu premierul Viorica Dăncilă, în urma invitaţiei adresate şefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care ţin de politica externă, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel. La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, preşedintele a subliniat că „este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României şi că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat”, pentru ca ţara noastră să rămână un actor credibil în relaţia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, precum şi în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care ţara noastră este angajată.

Preşedintele României a atras atenţia că politica externă a ţării noastre trebuie caracterizată de constanţă şi predictibilitate, având câteva linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. „Schimbarea poziţiei echilibrate şi echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare şi nelinişte“, se arată în comunicat.

În acest sens, „Klaus Iohannis a solicitat cooperare instituţională loială şi corectă, în conformitate cu cadrul legal şi constituţional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acţiunile Guvernului, în interesul naţional“.

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii Guvernului prezenţi la consultările de astăzi au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituţională loială în ceea ce priveşte politica externă a României. Preşedintele României a evidenţiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale ţării noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români trebuie luate întot-
deauna cu responsabilitate şi discernământ“, se mai arată în comunicat.

 

Dăncilă se vede șefă peste politica externă

 

În schimb, viziunea premierului este una nuanțată, potrivit comunicatului trimis de Guvernul Dăncilă.  „Cu acest prilej, premierul României a declarat că, în calitate de șef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susținerea intereselor României și identificarea celor mai bune modalități de a consolida rolul și profilul României pe plan internațional“, precizează sursa citată. Cu toate acestea, premierul spune că este vorba doar de o „analiză“ și nu de un memorandum de mutare a ambasadei din Israel, așa cum anunțase, inițial, președintele PSD Liviu Dragnea. Astfel, Dăncilă a subliniat că „lansarea unui proces de analiză și evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în statul Israel este menită să susțină obiectivele mai sus-menționate, într-un moment în care SUA, partenerul și aliatul strategic principal al României, au luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere“.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat că elementul principal pe care se fondează această analiză este poziția principială și susținută constant de România în ceea ce privește soluţia existenţei a două state: Israel şi Palestina, care să trăiască împreună în pace, în securitate şi recunoaștere reciprocă.

Mai mult decât atât, premierul a amintit că recentul demers al României la nivelul UE viza reconfirmarea angajamentului comun pentru o soluție de pace care să consfințească existența a două state, Israel și Palestina și să evite orice măsuri unilaterale, care ar avea potențialul de a compromite procesul de pace.

„Pentru gestionarea cât mai eficientă a tuturor acestor provocări este nevoie de adoptarea unei poziții moderate și echilibrate din partea tuturor actorilor implicați, iar la nivel național prezența mea astăzi, la Palatul Cotroceni, este o dovadă a susținerii reale a acestui angajament și a dorinței de continuitate în domeniul politicii externe“, a declarat premierul României, la finalul întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis.   

 

 

De ce vrea Guvernul să ajungă la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o ieri la Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă pentru consultări pe tema politicii externe, şeful statului precizând că Dăncilă poate fi însoţită de miniştrii de resort. Premierul Viorica Dăncilă a răspuns invitaţiei la consultări adresate de şeful statului. Inițial, șeful statului îl invitase doar pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a-i da explicaţii după ce România, alături de Ungaria şi Cehia, a blocat o iniţiativă a Uniunii Europene lansată de Franţa şi de alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Şeful statului spunea că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o sune dacă vrea ca ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, să meargă la Cotroceni, adăugând că, „dacă îşi va da acordul premierul“, ministrul va merge.

Potrivit Constituției, preşedintele, la propunerea guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Cu toate acestea, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat, acum câteva zile, că Guvernul se va adresa Curții Constituționale (CCR) dacă președintele refuză mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă