25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăDacian Cioloș consideră că anticipatele sunt singura soluție

Dacian Cioloș consideră că anticipatele sunt singura soluție

“Guvernul Orban nu va reuşi să ducă la bun sfârşit nicio reformă consistentă de care România are nevoie pentru că nu există o majoritate în Parlament care să îi ofere susţinere. Anticipatele nu sunt foarte simplu de obţinut, dar din punct de vedere politic nu există alternativă”, a precizat Dacian Cioloş.

Alianţa USR PLUS salută faptul că premierul Ludovic Orban şi preşedintele Klaus Iohannis au ajuns la concluzia că alegerile anticipate reprezintă cea mai bună soluţie pentru România, se precizează în comunicatul citat.

USR şi PLUS atrag atenţia că Alianţa a propus, în urmă cu mai bine de patru luni, un pact politic şi parlamentar pentru declanşarea acestora, iar “în lipsa semnăturilor pe acel pact rămân doar declaraţiile publice şi teama clasei politice vechi de a se prezenta în faţa românilor şi de a le cere susţinerea pentru reforma urgentă a statului”.

La începutul lunii septembrie 2019, Alianţa USR PLUS a propus preşedintelui Klaus Iohannis şi partidelor parlamentare aflate în opoziţie cu PSD un pact politic şi parlamentar pentru declanşarea alegerilor anticipate cel târziu odată cu alegerile locale. “Pactul propus a constituit dovada concretă a responsabilităţii cu care Alianţa USR PLUS a abordat criza politică în care PSD şi Guvernul Dăncilă au aruncat România. Ideea necesităţii organizării de alegeri anticipate a fost reluată şi în acordul politic semnat de USR cu PNL înainte de votul de învestire a Guvernului Orban”.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă