14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăDâmboviţa: Prefectul a semnat ordinul privind încetarea mandatului primarului comunei Aninoasa

Dâmboviţa: Prefectul a semnat ordinul privind încetarea mandatului primarului comunei Aninoasa

El a fost condamnat într-un dosar al DIICOT legat de iniţierea, constituirea de grupul infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Atribuţiile sale vor fi preluate de către viceprimarul comunei.

Prefectura Dâmboviţa a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că prefectul a emis un ordin privind încetarea de drept a mandatului primarului comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, după ce acesta a primit o condamnare definitivă.

“În baza deciziei nr. 250 din data de 10.03.2020, din dosarul 6625/120/2013, a Secţiei Penale şi pentru cauze cu minori şi familie-Curtea de Apel Ploieşti, inculpatul Maricescu Constantin a fost condamnat la 3(trei) ani de închisoare, în temeiul art. 208, alin 1 şi 209 alin 1 lit. a, e, g, i şi cu aplicarea art.41, alin 2 din Codul Penal. Totodată potrivit art. 81 din Codul penal, se dispune condiţionarea suspendării condiţionării executării pedepesei de 3 ani de închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 din Codul Penal”, se arată în comunicat.

El a primit condamnarea într-un dosar instrumentat de DIICOT, privind iniţierea, constituirea de grupul infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.

Atribuţiile primarului vor fi preluate de către viceprimarul comunei, Vasile Holban.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă