9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăDan Barna a găsit scuza pentru eșecul USR-Plus la alegerile locale parțiale:...

Dan Barna a găsit scuza pentru eșecul USR-Plus la alegerile locale parțiale: lipsa turului doi

Motivul ar fi că nu există alegerea primarilor în două tururi, spune copreședintele formațiunii Dan Barna: „ Dacă am fi avut, așa cum e firesc și democratic, alegeri în două tururi, lucrurile ar fi stat cu siguranță altfel”.

„E aceeași problemă pe care am avut-o și la alegerile locale generale. Faptul că nu există acest lucru de bun simț democratic – alegerea primarilor în două tururi – are ca efect rezultatul obținut ieri (duminică – n.r.). În foarte multe din locurile unde au fost alegeri am fost pe poziția a doua. Dacă am fi avut, așa cum e firesc și democratic, alegeri în două tururi, lucrurile ar fi stat cu siguranță altfel”, spune Dan Barna.

El precizează că va cere din nou în coliție adoptarea legii care prevede alegeri în două tuturi pentru primari.

„Este un demers pe care o să continuăm să-l susținem și sper ca această coaliție să-și respecte angajamentul din programul de guvernare și angajamentul din campania electorală ca România să aibă ocazia să-și aleagă următorii primarii din două tururi. Este unul dintre subiectele blocate la nivelul coaliției. Sper ca în această toamnă electorală din interiorul celor două partide să putem să inițiem această legislație și să obținem voturile necesare”, conchide Barna.

El precizează că o analiză internă va fi făcută într-o ședință care va avea loc miercuri.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă