20.7 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăPoliticăDan Barna dă asigurări că pensiile și salariile nu vor fi tăiate

Dan Barna dă asigurări că pensiile și salariile nu vor fi tăiate

„În momentul de faţă, trebuie să fim foarte oneşti, România vine după o perioadă care nu s-a încheiat de criză economică reală, multe zone, HoReCa şi multe zone de industrie fiind afectate semnificativ de nefuncţionarea economiei din motive de COVID. Din acest punct de vedere, mesajul foarte clar pe care l-a transmis premierul şi îl transmit şi eu este că nu vor exista tăieri în anul următor, şi asta e o chestiune importantă pentru că am văzut o rostogolire în spaţiul public că se vor tăia pensii, salarii. Nici pe departe. Nu va exista nicio tăiere de pensii sau salarii. Se realizează chiar un pic peste indexările necesare, se îngheaţă într-adevăr creşterile la parlamentari, la demnitari, la zona aceasta şi e un lucru necesar tocmai pentru a păstra un echilibru necesar şi a ne încadra în deficitul de 7% asumat faţă de Comisia Europeană în acest context de perioadă pandemică. Aceste măsuri sunt foarte responsabile, dar repet, nu există niciun plan, nici în glumă nici în subtext, de tăieri de pensii sau salarii”, a declarat Barna, la TVR 1.

De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public în anul viitor, acestea urmând să fie menţinute la nivelul celor din decembrie 2020 până va fi definitivată o analiză asupra legii salarizării.

Cele mai citite

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți asupra noilor infracțiuni, legate de criminalitatea informatică

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți pentru a putea contracara noile amenințări de criminalitate informatică, cum ar fi cele legate de moneda virtuală și...

“Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc”, estimează Ludovic Orban

"Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc", estimează Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, referindu-se la candidatul PSD - PNL la funcția de primar general...

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți asupra noilor infracțiuni, legate de criminalitatea informatică

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți pentru a putea contracara noile amenințări de criminalitate informatică, cum ar fi cele legate de moneda virtuală și...
Ultima oră
Pe aceeași temă