10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă, întrevedere cu ministrul de externe bulgar

Dăncilă, întrevedere cu ministrul de externe bulgar

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, vizita oficialului bulgar are loc în contextul unui an cu semnificaţii în relaţia bilaterală, marcat de aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-bulgare. 

În cadrul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a salutat relaţiile de bună cooperare dintre România şi Bulgaria, în contextul dinamicii deosebite a dialogului politic la toate nivelurile din ultimul an, pe fundalul organizării, în luna martie 2019, a celei de-a cincea reuniuni a Consiliului de Cooperare la nivel înalt dintre România şi Bulgaria.

,,Premierul a exprimat dorinţa aprofundării cooperării româno-bulgare, inclusiv prin stabilirea modalităţilor concrete de cooperare pentru valorificarea oportunităţilor economice din cele două state. În acest sens, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat importanţa proiectelor precum: asigurarea navigabilităţii optime pe Dunăre tot timpul anului, interconectarea pieţelor de energie, optimizarea utilizării programelor de cooperare transfrontalieră, valorificarea oportunităţilor oferite de Strategia Dunării”, precizează sursa menționată. 

Totodată, Viorica Dăncilă a reiterat necesitatea unei strânse colaborări cu partenerii bulgari pentru atingerea obiectivelor prioritare în plan european şi pentru menţinerea unor alocări importante pentru politica de coeziune şi cea agricolă în cadrul negocierilor pentru noul cadru financiar multianual, promovarea cooperării regionale şi a regiunii Mării Negre, avansarea politicii de extindere în Balcanii de Vest şi apropierea de UE a partenerilor din est.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă