17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă prezintă astăzi în Parlament stadiul pregătirilor pentru preşedinţia Consiliului UE

Dăncilă prezintă astăzi în Parlament stadiul pregătirilor pentru preşedinţia Consiliului UE

Pe 13 iunie, birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat o cerere a premierului Viorica Dăncilă pentru organizarea unei dezbateri, miercurea aceasta, cu privire la preluarea României a preşedinţiei Consiliului UE.

“Având în vedere importanţa dialogului între Guvern şi Parlament pe acestă temă, îmi exprim, domnule preşedinte, disponibilitatea de a prezenta în plenul Parlamentului României, în perioada imediat următoare, stadiul procesului de pregătire şi temele de interes care vor sta la baza Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul UE. Dezbaterile care vor putea avea loc, cu această ocazie, vor constitui un sprijin consistent în procesul de elaborare şi adoptare, de către Guvern, a primei versiuni a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”, scrie prim-ministrul Viorica Dăncilă în scrisoarea transmisă către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi aprobată miercuri de conducerea Parlamentului.

Pe 8 mai a avut loc la Palatul Victoria reuniunea Consiliul Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, şedinţa fiind prezidată de premierul Viorica Dăncilă. În cadrul reuniunii, au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele luni pentru pregătirea acestui moment important pentru ţara noastră şi a fost aprobată prima versiune a temelor de interes ale preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene care va fi preluată în ianuarie 2019.

“După consultarea legislativului, Guvernul României va adopta prima versiune a documentului şi va intra într-un dialog cu Secretariatul General al Consiliului UE pentru ca în noiembrie, conform calendarului, Executivul să adopte forma finală a programului de lucru. Temele de interes reflectă marile provocări şi transformări care apar din multiplicarea discuţiilor la nivel european cu privire la viitorul Uniunii. Prin alegerea acestor teme, se doreşte un consens larg în privinţa procesului de pregătire şi exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

La nivelul Parlamentului există şi o comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, condusă de senatorul PSD, Titus Corlăţean.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă