21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăDăncilă promite va abandona reformele controversate din Justiţie

Dăncilă promite va abandona reformele controversate din Justiţie

Publicaţia aminteşte că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, ”liderul de facto al României”, social-democraţii din guvernul Dăncilă au impus o serie de schimbări în domeniul justiţiei, care au fost întâmpinate cu proteste stradale şi au atras mustrări din partea Comisiei Europene, precum şi a ambasadelor unor ţări occidentale la Bucureşti, care au avertizat că respectivele măsuri ar putea duce la un recul în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt.

Dar opinia populară s-a opus acestor reforme: partidul s-a confruntat cu o înfrângere în alegerile pentru Parlamentul European, iar majoritatea românilor au votat într-un referendum consultativ împotriva modificării legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, precum şi pentru interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.

A doua zi după aceste voturi, Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un dosar referitor la angajări fictive pentru membri ai partidului, iar Dăncilă – văzută cândva ca fiind loială lui Dragnea – a preluat conducerea interimară, aminteşte publicaţia.

Într-un interviu telefonic pentru Politico, Dăncilă declară acum că intenţionează să aşeze PSD pe o cale nouă.

“Acest subiect a făcut mult rău partidului şi a polarizat societatea noastră”, a afirmat Dăncilă. “Vreau ca PSD să devină un partid de echilibru şi, de acum înainte, tema justiţiei nu mai există pe agenda guvernului, ci ne vom concentra pe domenii de interes care reprezintă o prioritate pentru oameni, cum ar fi sănătatea, educaţia şi infrastructura”, a adăugat ea.

PSD ceruse, de exemplu, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind Codul Penal, menită să reducă termenul de prescripţie pentru mai multe infracţiuni, spunând că este necesară adaptarea codului la o decizie a Curţii Constituţionale. Dar criticii au susţinut că de această modificare va profita Dragnea.

“Nu aş putea spune că această agendă a fost legată doar de domnul Dragnea. Au fost multe probleme care au apărut în spaţiul public privind acţiuni împotriva unor persoane care s-au dovedit a fi nevinovate”, a spus Dăncilă despre reformele judiciare.

Ea a adăugat că, deşi ar trebui să existe o dezbatere despre sistemul de justiţie din România, PSD poate că a împins această discuţie prea departe.

“Cred că politicienii nu ar trebui să intervină în sistemul de justiţie”, a spus şefa guvernului român în interviul din care Politico a publicat luni extrase.

Dăncilă, al treilea prim-ministru PSD de la revenirea la putere a partidului în ianuarie 2017, era europarlamentar când Dragnea a ales-o pentru această funcţie. Întrebată dacă acum îl trădează pe Dragnea dând partidului o nouă orientare, ea a spus că nu se poate vorbi despre trădare şi a lăudat experienţa pe care i-a adus-o acest post.

“Sunt membru al PSD timp de 23 de ani. Am început prin a fi simplu membru, am devenit apoi preşedinte al unei organizaţii locale de partid, consilier local şi apoi nouă ani deputat european”.

Potrivit Politico, Dăncilă doreşte să remedieze relaţiile deteriorate cu Bruxellesul, unde merge luni, pentru două zile, pentru a încerca să atenueze tensiunile provocate de reforma justiţiei atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Partidul Socialiştilor Europeni (PES). Ea urmează să se întâlnească cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, care i-a scris o scrisoare în luna mai, ameninţând că va lua măsuri împotriva României, inclusiv suspendarea drepturilor de vot în cadrul Consiliului European ca urmare a schimbărilor din sistemul judiciar. Dăncilă se va întâlni, de asemenea, cu preşedintele PES, Serghei Stanişev, pentru a discuta despre o potenţială relansare a relaţiilor după ce PES a îngheţat legăturile cu partidul român în aprilie pe fondul îngrijorărilor privind statul de drept.

“Cred că este important să revenim la normal, iar aceasta înseamnă apartenenţa la PES”, a spus Dăncilă.

Ea a adăugat că este încrezătoare că poate remedia relaţia cu familia socialistă europeană, care a fost afectată şi de lipsa de dialog şi de faptul că Dragnea nu participa la numeroase reuniuni ale PES de la Bruxelles.

Dăncilă doreşte, de asemenea, ca parlamentarii partidului să poată decide singuri cum să voteze asupra diferitelor chestiuni, pe baza intereselor alegătorilor lor, mai degrabă decât să urmeze ordinele liderului partidului.

“Ne vom concentra pe integritate, meritocraţie şi transparenţă. Cred că vom reuşi şi cred că PSD va reveni la integritate. (…) Vreau să văd o schimbare, să aduc democraţia în partid şi să facem ceea ce cetăţenii doresc să facem”, a declarat ea.

Dar, având în vedere că partidul trebuie să aleagă oficial un nou lider în această vară, este neclar cât de mult va fi capabilă Dăncilă să pună în aplicare din noua sa agendă dacă nu ajunge la conducerea partidului. Dăncilă a declarat că nu a decis încă dacă va candida şi mulţi alţi membri îşi dispută acum preşedinţia partidului, conchide Politico.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă