16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă spune că a este cel mai atacat premier, după ‘89

Dăncilă spune că a este cel mai atacat premier, după ‘89

“Fiecare judeţ, fiecare cetăţean al acestei ţări este important pentru noi, atât din punct de vedere guvernamental, dar şi din punct de vedere al partidului, care întotdeauna a arătat că este alături de oameni şi că acţionează pentru ei. Avem un program de guvernare, un program de guvernare foarte bun, un program de guvernare care a avut ca obiectiv central cetăţeanul, un program de guvernare în care am cuprins creşterea veniturilor, investiţii, am cuprins abordarea diferitelor sectoare de activitate, am cuprins acţiunea noastră pe plan extern. Cu efort şi cu sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră reuşim să punem acest program de guvernare în practică. Nu este uşor, nu-mi este uşor. Cred că am fost cel mai atacat prim-ministru de după 1989, dar nu am făcut şi nu o să fac niciun pas înapoi, pentru că am o datorie faţă de cetăţenii acestei ţări, am o datorie faţă de ţara mea, am o datorie faţă de cei care mi-au acordat această încredere, mă refer la preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la conducerea partidului, mă refer la toate judeţele care m-au susţinut”, a declarat Viorica Dăncilă, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Botoşani.

Premierul a adăugat că, de-a lungul timpului, PSD a învăţat “verbul a construi”.

“Împreună cu dumneavoastră am pus cărămidă cu cărămidă. Au venit alţii şi au conjugat verbul a demola. Au dărâmat, am luat-o iar de la capăt. România şi românii nu-şi mai permit experienţe, trebuie ca împreună să mergem pe acelaşi drum, trebuie să vorbiţi cu toţi cetăţenii care vor binele acestei ţări că România şi românii au nevoie de PSD, pentru că este singurul partid care este alături de cetăţenii României şi care apără România în exterior. (…) Proiectul nostru de ţară, proiectul nostru pentru România include cetăţenii României, proiectul celorlalţi, bazat pe jigniri, bazat pe plângeri penale, bazat pe atac la persoană, bazat pe un plan al urii şi al dezbinării, nu este benefic pentru niciunul dintre noi şi nu este benefic pentru ţară”, a declarat Dăncilă.

Premierul a adăugat că perioada următoare va fi una importantă, având în vedere că anul acesta sunt două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale.

“Va veni anul 2020 cu alte două rânduri de alegeri, alegerile locale şi alegerile parlamentare. Eu cred că trebuie să tratăm cu foarte multă atenţie, ca fiecare dintre noi să ne gândim pentru această ţară ce Românie vrem să lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri, care sunt proiectele pe care le vrem, dacă dezbinarea şi ura, jignirile şi trădarea ţării sunt mai importante decât proiectele făcute pentru oameni, sunt mai importante decât realizările pe care le are PSD şi Guvernul României”, a declarat Dăncilă.

Premierul a adăugat că alegerile europarlamentare din 26 mai sunt foarte importante.

“Se iau decizii la Bruxelles, 70% din deciziile luate la Bruxelles se armonizează în legislaţia noastră. Trebuie să avem grijă ca într-o Uniune cu atâta diversitate (…) să se regăsească şi propunerile şi realitatea din România. De aceea avem nevoie de oameni devotaţi, de patrioţi care să ştie realitatea din România, să lupte pentru ea, astfel încât aceasta să se reflecte în legile pe care va trebui să le armonizăm. Ce ne dorim pentru România? Lideri care să meargă şi să stea ca şi ghiocelul, lideri care să accepte orice sau cei care stau cu demnitate în faţa liderilor europeni? A fi demn în Uniunea Europeană nu înseamnă să nu fi pro-european, dar poporul român a fost întotdeauna un popor demn, un popor curajos, un popor care nu s-a lăsat călcat în picioare. De ce să trimitem la Bruxelles oameni care se duc şi cer sancţiuni pentru propria ţară (…), ăştia să fie oare oamenii pe care să-i susţinem noi sau oamenii care se duc la Bruxelles şi luptă pentru ţara lor şi luptă cu demnitate şi patriotism. Eu cred că alegerea nu este grea şi ştiu că dumneavoastră deja aţi decis, prezenţa dumneavoastră astăzi aici arată faptul că vreţi să mergeţi pe drumul cel bun, dar trebuie să mergeţi să vorbiţi cu cât mai mulţi oameni, să le explicaţi că România, după 30 de ani, nu mai nevoie de experienţe”, a mai declarat Dăncilă. 

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă