10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăDaniel Suciu va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD

Daniel Suciu va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD

“Colegul nostru Daniel Suciu a decis să candideze la funcţia de Preşedinte Executiv al PSD în 29 iunie! Felicitări, Daniel, şi mult succes! Suntem alături de tine!”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.

Întrebat în urmă cu două zile despre zvonurile legate de această candidatură, Radu Moldovan a declarat că Daniel Suciu nu l-a informat despre acest lucru şi că nu a cerut în acest sens sprijinul organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud, din care provine vicepremierul.

“Eu nu comentez zvonuri, de regulă. Nu mi-a spus nimeni nimic, dar oricare dintre colegii mei care îşi doreşte să candideze pentru una din cele trei funcţii sunt convins că va primi sprijinul organizaţiei. Dar nu am primit nicio solicitare până la ora aceasta, că vreun coleg ar dori să candideze la congresul de săptămâna viitoare. Conform statutului, trebuie să aibă sprijinul organizaţiei”, a declarat joi Radu Moldovan.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă