8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăDe ce a respins Iohannis miniștrii propuși de PSD. Variantele PSD

De ce a respins Iohannis miniștrii propuși de PSD. Variantele PSD

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că i-a trimis premierului Viorica Dăncilă în scris motivele pentru care a respins cele trei propuneri de miniştri, Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Tit-Liviu Brăiloiu. În scrisori se menţionează că niciunul dintre cei avansaţi de PSD nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex pentru care a fost propus.

 În cazul lui Eugen Nicolicea, propus pentru Ministerul Justiției, șeful statului spune că „persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției”. ”Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției”, se afirmă în scrisoare. Cu această ocazie, președintele îi cere premierului să facă o altă propunere, care să respecte atât condițiile legale cât și cele de moralitate. Președintele își bazează solicitarea pe textul Constituției și pe deciziile Curții Constituționale. ”Urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de ministru al justiției care, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea”, se afirmă în scrisoarea șefului statului.

Răspunsuri similare i-au vizat pe Tit-Liviu Brăiloiu, pe care PSD îl dorea ministru pentru Românii de pretutindeni și pe Oana Florea, propusă pentru a fi ministru al Fondurilor europene.   ”Persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al relației cu românii de pretutindeni.”, se afirmă în cazul lui Brăiloiu. ”Persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al fondurilor europene”, se afirmă în cazul Oana Florea. În ambele cazuri, Iohannis îi cere premierului să trimită noi propuneri  care să respecte condițiile cerute de lege, să aibă pregătire, experiență și aptitudini pentru funcția în domeniu dar și cerințele privind ”reputația neștirbită și moralitatea”.

 

Atac dur la adresa PSD

Înainte de a face publice scrisorile privind respingerea miniștrilor, președintele Klaus Iohannis a lansat un nou atac la adresa PSD, afirmând că, pentru acest partid e mult mai important să-i fie bine lui Dragnea decât să-i fie bine României sau să le fie bine românilor. Preşedintele a spus că, pentru că Dragnea şi alţii au probleme reale cu justiţia, în Europa nu mai discută nimeni cu ei, şi atunci, cum liderul PSD nu discută cu Europa, PSD are impresia că nici România nu mai trebuie să fie aproape de Uniunea Europeană. Şeful statului a mai spus că PSD se ocupă de problemele lui Dragnea, nu de problemele României sau ale românilor. „Înainte de sfintele sărbători de Paşti, mi-au propus pesediştii o remaniere a acestui guvern, nu pentru a face guvernarea mai bună, nu vă faceţi iluzii. S-au certat ei între ei acolo, găştile din PSD şi au venit cu trei propuneri. Persoanele propuse: Nicolicea, Florea şi Brăiloiu. Şi le-am spus atunci că nu sunt de acord cu această remaniere, fiindcă nu aduce nimic nou, nimic bun şi nu este făcută pentru a guverna mai bine. Astăzi le-am dat pesediştilor refuzul meu şi în scris, ca să înţeleagă mai bine că nu sunt de acord cu această remaniere”, a comentat Klaus Iohannis.

Preşedintele a acuzat „proasta guvernare”, care încearcă prin OUG să creeze impresia că lucrează pentru români, însă în realitate „această avalanşă de OUG vrea să acopere lipsa de soluţii”. „Pesediştii nu au soluţii pentru România”, a subliniat Iohannis.

 

 

PSD, între remaniere și restructurare

Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, ieri, la Ploieşti, că nu crede că îşi va schimba opţiunea în privinţa remanierii, o discuţie urmând să aibă loc în Comitetul Executiv Naţional. „Acest lucru îl vom discuta în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Pentru mine acum e important să merg în mijlocul oamenilor, astfel încât guvernarea să se plieze pe interesele oamenilor, să văd stadiul realizării lucrărilor din fonduri europene şi fonduri guvernamentale şi această discuţie va fi în CEX dar nu cred că o să îmi schimb opţiunea (în privinţa remanierii – n.r.)”, a spus Dăncilă. Premierul Viorica Dăncilă a povestit că a încercat să discute cu preşedintele Iohannis despre remanieri, însă luni i s-a răspuns la Cotroceni că domnul preşedinte este la Bruxelles, iar marţi că „îşi lansează cartea pe scările vopsite”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că preşedintele Klaus Iohannis va refuza toate propunerile Vioricăi Dăncilă pentru cele trei ministere, iar dacă şeful Executivului nu vrea să stea cu un cabinet şchiop, singura variantă este restructurarea prin Parlament, variantă refuzată până acum de Dăncilă.

Restructurarea Guvernului în Parlament, propusă de Liviu Dragnea, presupune un vot al Legislativului și are loc atunci când se schimbă structura Executivului sau componența politică. Cu alte cuvinte, Viorica Dăncilă ar trebui să îi propună pe noii miniștri la pachet cu cel puțin o schimbare a structurii – fiind vechiculată transormarea Secretariatului General al Guvernului în minister. Fapt crucial, dacă Parlamentul votează restrcturarea Executivului, președintele Klaus Iohannis nu se mai poate opune, fiind obligat de Constituție să numească noii miniștri. Totuși, acest scenariu nu este simplu de pus în practică. PSD și ALDE au majoritate la limită iar UDMR a anunțat că nu va vota restructurarea Guvernului.

În schimb, Viorica Dăncilă a pledat pentru varianta remanierii. În acest scenariu, restul Guvernului rămâne neschimbat dar este necesar acordul președintelui Klaus Iohannis pentru numirea celor trei demnitari pentru portofoliile rămase vacante. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, președintele poate refuza, o singură dată, numirea la un minister, pentru motive de oportunitate. Acest drept președintele și l-a exercitat ieri respingând toate cele trei propuneri ale PSD. Ulterior, Iohannis poate respinge alte propuneri doar pe motive de legalitate. Dacă se merge pe varianta remanierii, premierul Viorica Dăncilă urmează să trimită la Cotroceni alte trei propuneri. Însă, experiența disputelor anterioare legate de remaniere a dovedit că președintele are o largă marjă de manevră, ținând seama de faptul că șeful statului are o serie de atribuții prevăzute în Constituție, plus decizii ale CCR în acest sens. Astfel, președintele Klaus Iohannis a respins-o pe Lia Olguța Vasilescu și când a fost propusă pentru Transporturi și când a fost propusă pentru Dezvoltare, iar social-democrații au fost nevoiți să accepte deciziile președintelui.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă