4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăPoliticăDeciziile CNCD care au încins spiritele

Deciziile CNCD care au încins spiritele

Preşedintele Klaus Iohannis a fost amendat, ieri, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cu suma de 2.000 de lei, pentru că în declaraţiile publice a folosit termenul „nişte penali“.

Decizia a fost luată cu cinci voturi pentru și patru împotrivă. ”Utilizarea termenului «penali» de către preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi”, se precizează într-un comunicat al CNCD. „Președintele României consideră că este o decizie politică și va contesta la instanța competentă decizia CNCD“, a anunțat Administrația Prezidențială, după anunțul Consiliului.

Sesizarea a fost depusă de redacția  Lumea Justiţiei în luna februarie la CNCD şi vizează folosirea etichetelor „penali“ şi „inculpaţi“, în conferinţe de presă, de către preşedintele Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kvesi la adresa celor care „atacă justiţia“.  În contextul scandalului înregistrărilor făcute de Vlad Cosma (PSD), preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, pe 15 februarie, că „nişte penali fac o încercare disperată să discrediteze DNA”.

În cazul şefei DNA, CNCD a respins plângerea. „Utilizarea termenului de «festivalul inculpaților» de către procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kvesi, nu excede libertății de exprimare, conform jurisprudenței CEDO în domeniu“, a precizat CNCD.

 

De a fost amendat CTP

 

Cei nouă membri ai Colegiului CNCD sunt numiți de către Parlament, unde PSD are majoritatea. Președintele Colegiului este Csaba Asztalos, propus de UDMR. Acesta a votat împotriva sancționării președintelui Iohannis. ”În acest caz nu avem de-a face cu un grup vulnerabil”, a explicat șeful CNCD.

Decizia luată ieri de CNCD vine după mai multe hotărâri ale acestui for care au provocat controverse.  Astfel, pe 31 ianuarie anul acesta, CNCD l-a amendat cu 1.000 de lei pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu. ”Asocierea creată de către domnul Cristian Tudor Popescu, la emisiunea Jurnalul de seară din data de 16.01.2018, pe postul de televiziune Digi 24, între doamna Viorica Dăncilă şi pavianul cu mantie, reprezintă hărţuire şi încalcă dreptul la demnitate”, au fost de părere membrii CNCD. Realizatorul se referise la coafura premierului. „Este absolut incorect ce fac, dar uitaţi, coafura aceasta îmi aminteşte de pavianul cu mantie. Este o specie pe cale de dispariţie. Nu, nu pot să nu mă gândesc, este exact modul cum e aşezată podoaba capilară a pavianului cu mantie”, afirmase Cristian Tudor Popescu. O amendă similară a primit și realizatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, acuzat de lipsă de reacție. Cei doi au contestat amenda.

 

Greii PSD au scăpat fără amenzi

 

În schimb, în cazurile în care au fost implicați politicieni aflați la putere, CNCD a dat dovadă de înțelegere. Pe 7 februarie, CNCD l-a sancționat doar cu un avertisment pe senatorul PSD Șerban Nicolae. „Eu am o poză în care dumneavoastră faceţi sex anal”, a fost mesajul acestuia adresat deputatei USR Cosette Chichirău.  Decizia a fost luată „având în vedere circumstanţele atenuante ale săvârşirii faptei”. ”A existat o provocare din partea doamnei deputat, iar declaraţia sancţionată a intervenit în cadrul unui dialog în care cele două părţi şi-au adus acuze şi jigniri reciproce. De asemenea, Colegiul a avut în vedere şi faptul că, ulterior incidentului, domnul senator şi-a cerut scuze public faţă de limbajul utilizat”, au explicat membrii CNCD.

Tot cu un simplu avertisment s-a ales și fostul premier Mihai Tudose. ” Dacă steagul secuiesc va flutura în vânt, toţi cei responsabili de acolo vor flutura lângă steag.”, a fost afirmația care a provocat protestele UDMR și ale oficialilor de la Budapesta. Însă, CNCD a ținut cont de faptul că Tudose ”și-a cerut scuze pentru aceste afirmații”.

Și noul premier, Viorica Dăncilă, a beneficiat de înțelegerea CNCD. Pe 26 februarie, CNCD a analizat o afirmație controversată a acesteia.  “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”, declarase premierul la Antena 3. Colegiul CNCD a hotărât că declarația în cauză „se încadrează în limitele libertății de exprimare și nu constituie discriminare“. De asemenea, lipsa intervenției moderatorului Mihai Gâdea „nu constituie discriminare“, a decis CNCD. 

 

AMENZI-RECORD

 

  Site-ul Times News Roman a fost amendat cu 16.000 de lei pentru „referiri obscene“ la Irina Alexandra Tănase, partenera de viață a președintelui PSD, Liviu Dragnea. Stilul articolului, intitulat „Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-işti, …“, nu poate fi apărat.  În schimb argumentul CNCD potrivit căruia „se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD“, putea fi aplicat și în cazul lui Șerban Nicolae.

  CNCD s-a sesizat și după ce  suporterii care au scandat „Afară, afară cu ungurii din țară!“ la meciurile Dinamo București – Sepsi OSK, respectiv CSM Politehnica Iași – Sepsi OSK. S-au aplicat amenzi în cuantum de câte 10.000 lei pentru Federația Română de Fotbal, Dinamo și Politehnica Iași. Și în acest caz, amenzile sunt justificate de lege, dar se pune întrebarea de ce CNCD nu a dat dovadă de aceeași fermitate în cazul premierului Tudose.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă