9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăDecretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi a fost publicat în Monitorul...

Decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi a fost publicat în Monitorul Oficial

Decretul privind revocarea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fot publicat în Monitorul Oficial.

Anunţul privind semnarea acestui decret de către preşedintele Klaus Iohannis a fost făcut luni, la ora 10.00, de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

În declaraţia făcută la Cotroceni în care a anunţat revocarea şefei DNA, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării.

Dobovolschi a citat din decizia Curţii Constituţionale în care se precizează că preşedintele urmează să semneze decretul de revocare a şefei DNA.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis,  a semnat, astăzi, decretul de revocare  a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de  procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.

Laura Codruţa Kovesi a fost procuror general al României, în perioada 2006-2012 şi se află la conducerea DNA din mai 2013, iar mandatul său urma să se încheie în anul 2019.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă