16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăDeputații au decis. 9 noiembrie, Ziua limbii ucrainiene, iar 8 decembrie a...

Deputații au decis. 9 noiembrie, Ziua limbii ucrainiene, iar 8 decembrie a cele macedonene

Deputaţii au votat, miercuri, două proiecte de lege care vizează instituirea Zilei limbii ucrainene pe 9 noiembrie şi a Zilei limbii macedonene pe 8 decembrie.

Proiectul de lege pentru instituirea pe 9 noiembrie a Zilei limbii ucrainene a fost adoptat cu 269 de voturi ”pentru”, 6 ”împotrivă” şi o abţinere, iar cel referitor la instituirea Zilei limbii macedonene a fost adoptat cu 276 de voturi favorabile, un vot împotrivă şi o abţinere.

Potrivit proiectelor, anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei limbii ucrainene şi a Zilei limbii macedonene, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii ucrainene şi macedonene se pot organiza manifestări culturale dedicate acestor sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesante putând sprijini logistic şi financiar organizarea manifestărilor. De asemenea, în instituţiile de învăţământ în care se predau aceste limbi ca limbi materne se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Proiectul privind instituirea Zilei limbii macedonene mai prevede că Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă