14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăDNA sfidează, în continuare, comisiile de control din Parlament

DNA sfidează, în continuare, comisiile de control din Parlament

Procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob, a fost invitat la Comisia parlamentară de anchetă privind clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, dar nu a fost prezent miercuri la audieri.

“Am apreciat întotdeauna demnitatea şi regret că nu a venit (Marius Iacob – n.r.) în condiţiile în care ne-a confirmat şi chiar ne-a trimis şi un document juridic”, a declarat preşedintele Comisiei SIPA, senatorul Viorel Salan.

El a precizat că Marius Iacob va fi chemat în altă zi la audieri.

Comisia parlamentară de anchetă privind clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie i-a audiat însă miercuri pe Marius Iosif, Ingrid Mocanu, Florian Ungur şi Claudiu Secaşiu.

“Am adresat astăzi invitaţia mai multor persoane, marea majoritate directori ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi membri ai comisiilor constituite odată cu adoptarea hotărârii de Guvern 227 cu privire la desfiinţarea DGPA. Ne-a interesat procedura, începând de la modul de elaborare a acestei hotărâri de Guvern, activităţile procedurale pe care trebuiau să le aibă în vedere comisiile stabilite. Ne aflăm în anul 2018 şi încă nu s-a finalizat activitatea comisiilor. În cele 90 de zile care au fost stabilite primei comisii de inventariere, nu a fost nicio fundamentare, aşa cum au scos în evidenţă persoanele care au fost audiate astăzi, timpul fiind insuficient pentru desfăşurarea acestor activităţi, pentru că era un proces destul de laborios, începând de la preluarea din punctele care erau constituite în ţară”, a arătat Salan.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă