18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDosar de ultraj pentru un deputat, după ce a făcut-o “nesimțită” pe...

Dosar de ultraj pentru un deputat, după ce a făcut-o “nesimțită” pe o polițistă

Radulescu a continuat să o jignească miercuri pe reprezentata Poliţiei judeţene Argeş, pe care a catalogat-o drept”nesimţită”.

Cătălin Rădulescu, chemat miercuri dimineaţă la Parchetul General, a ieşit de la audieri după aproximativ două ore şi a declarat că este suspect într-un dosar deschis pe numele său în urma unei reclamaţii depuse de reprezentanţi ai IPJ Argeş.

La ieşirea de la Parchetul General, Radulescu a spus că plângerea pe numele său a fost depusă de adjunctul şefului poliţiei Argeş, care i-ar fi suspendat permisul de portarmă. Radulescu a povestit că a contestat în instanţă decizia de suspendare dispusă de poliţiştii din Argeş şi că la instanţă reprezentata IPJ ar fi încercat să discute cu un martor din dosar şi că l-a numit “deputatul mitralieră”. “Acuma o să facem noi plângere penală şi pentru calomnie, şi pentru intimidarea martorilor” a spus Rădulescu.

 Parlamentarul a spus că singurul lucru pe care i l-a spus poliţistei a fost să o catalogheze drept nesimţită.  “Eu am spus că e o nesimţită că spune aşa. Eu sunt medic chirurg, ea nu ştiu cine este” a povestit Cătălin Rădulescu.

 Deputatul PSD a continuat să o jignească pe reprezentata IPJ Argeş şi în faţa camerelor de filmat. “O fac şi nesimţită şi fac şi plângere. Da, e o nesimţită, dacă mă face pe mine, medic chirurg, una cu şapte clase mă face deputatul mitralieră înseamnă că e o nesimţită” a spus deputatul.

 Surse judiciare au declarat pentru News.ro că incidentul a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an şi că poliţista ar fi fost jignită şi ameninţată de către parlamentar pe holul instanţei de judecată. Aceasta a raportat incidentul superiorilor săi, iar dosarul a fost preluat de către procurori.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă