13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăÎncă un dosar DNA a fost clasat: IPRS Băneasa, în care era...

Încă un dosar DNA a fost clasat: IPRS Băneasa, în care era vizat Omar Hayssam

„Termenul de prescriere era 2019. Dosarul s-a clasat pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. A intervenit decizia Curţii Constituţionale şi pe acele fapte din privatizare nu exista corespondent al încălcării atribuţiilor de serviciu în lege”, a explicat, pentru Mediafax, procurorul Mihaiela Moraru Iorga.

Clasarea a fost dispusă de Mihaiela Iorga în luna iunie a anului 2017.

„Raportat la decizia Curţii Constituţionale urmează a se dispune clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (…), întrucât privatizarea s-a realizat cu încălcarea unor dispoziţii legale dintr-o hotărâre de guvern şi nu a legislaţiei primare. Mai mult, în condiţiile în care Elmefa Bedrjiven BV nu a depus o ofertă finală îmbunătăţită şi necondiţionată nu se poate stabili un prejudiciu ca diferenţă între oferta Ogharit şi cea a firmei Elmefa Bedrjiven BV”, se arată în documentul de clasare.

Totodată, sursa citată mai precizează că se dispune clasarea infracţiunii de fals intelectual şi fals de înscrisuri oficiale, întrucât, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, informaţiile cu privire la ofertantul Ogharit au fost contradictorii, iar legislaţia privind privatizarea şi caietul de sarcini nu ofereau comisiei pârghii suficiente pentru verificarea documentelor.

„Cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, din cercetările efectuate, nu rezultă că sumele de bani utilizate în procedura de privatizare au provenit din săvârşirea unor infracţiuni. Sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, se va dispune clasarea cauzei, întrucât nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”, mai arată documentul menţionat.

În dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa, procurorii DNA au făcut cercetări privind depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme reprezentate de Omar Hayssam, actele fiind necesare pentru a participa la privatizarea societăţii.

IPRS Băneasa a fost înfiinţată în 1962. În septembrie 2003, pachetul majoritar de 51,4 acţiuni al întreprinderii a fost cumpărat de compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam, iar ulterior IPRS Băneasa şi-a încetat activitatea.

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă