13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDosarul 10 august poate fi redeschis. Stelian Ion oferă soluția

Dosarul 10 august poate fi redeschis. Stelian Ion oferă soluția

„Dosarul 10 august are mai multe componente. O componentă merge mai departe, în mod cert, lucrul acesta a fost explicat deja, este vorba despre partea care se referă la faptele presuspus a fi săvârșite de către jandarmii care au acționat în mod direct asupra protestatarilor. Cea de-a doua parte care se referă la presupusele fapte săvârșite de conducătorii Jandarmeriei, aceste fapte au fost analizate, s-a dat o ordonanță de clasare. Ordonanța de clasare a început să fie comunicată către toți oamenii care au formulat plângeri, toate persoanele vătămate, toți cei care au formulat sesizări și au posibilitatea potrivit Codului de procedură penală să conteste acea ordonanță de clasare”, a declarat ministrul Justiției, la TVR.

Acesta a spus că este dreptul persoanelor vătămate să insiste pentru aflarea adevărului.

„E adevărat că s-a dat o soluție cu privire la această ordonanță de clasare, dar și celelalte persoane care n-au apucat să formuleze astfel de plângeri, pot formula aceste plângerei. De asemenea, pot interveni elemente noi care să ducă la o completare a urmăririi penale. Este la latitudinea organelor judiciare să facă lumină și este dreptul persoanelor care s-au simțit lezate să facă plângeri și să insiste în aflarea adevărului”, a mai spus Stelian Ion.

Clasarea dosarului 10 august s-a petrecut în iunie

Dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT în iunie, anul trecut. Printr-o ordonanţa din data de 26 iunie, procurorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii, în forma tentativei, a infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Cazan Laurenţiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonel Sindile Ionuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Ulterior, conducerea DIICOT a cerut redeschiderea urmăririi penale, însă Tribunalul Capitalei a decis să respingă cererea.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă