15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăDragnea dă vina pe anumite instituții pentru nivelul PIB

Dragnea dă vina pe anumite instituții pentru nivelul PIB

Întrebat de un utilizator al reţelei de socializare când nu vor mai pleca tinerii din România, Dragnea a răspuns: “În momentul în care nivelul de trai va fi mai apropiat de media Uniunii Europene. În 2016, acesta a fost de 58% din media Uniunii Europene, iar noi am reuşit să îl creştem la 63% în 2018. Ne propunem ca până la sfârşitul anului 2020 acesta să ajungă până la 68-70%”, scrie Agerpres.

Un alt cititor al paginii sale a întrebat cum e posibil ca bulgarii să aibă din 2007 acelaşi curs de schimb. Liviu Dragnea i-a răspuns că bulgarii au luat măsura să lege cursul leva de euro, adică să rămână fix, cu acordul Băncii Naţionale, “în timp ce BNR nu”.

“Noi nu putem să contracarăm deciziile BNR. O primă măsură referitoare la ROBOR a fost luată prin Ordonanţa 114, iar în ceea ce priveşte cursul, acesta va reveni în parametri normali. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi Banca Naţională să ne sprijine şi să pună pe primul plan bunăstarea românilor”, a mai scris Dragnea.

El a mai fost chestionat de ce lasă pensionarii ieşiţi la pensie la vârsta de 48-50 şi 53 de ani, cu pensii de minim 4.000 de lei, să se angajeze din nou la stat şi să ocupe locurile de muncă ale tinerilor.

“Noi am dorit să reglementăm cumulul pensiei cu salariul de la stat, însă există o decizie a Curţii Constituţionale care nu ne permite această reglementare”, a spus liderul PSD.

În postarea care a provocat aceste comentarii, Dragnea a adăugat că România a încheiat anul trecut cu venituri la buget de 295,1 miliarde de lei, cu 71,2 miliarde în plus faţă de anul 2016, reprezentând o creştere de 32%.

“PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25%! Sunt cele mai mari creşteri, în doi ani consecutivi, din istoria României”, a susţinut Liviu Dragnea.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă