16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăDragnea, după discuția din biroul său, cu ambasadorul SUA

Dragnea, după discuția din biroul său, cu ambasadorul SUA

“Principalul subiect de discuţie a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic, care reprezintă o prioritate a agendei de politică externă a României. În acest sens, au fost menţionate progresele înregistrate pe linia cooperării bilaterale pe componenta de securitate, precum şi interesul deosebit pentru dezvoltarea dimensiunii economice”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă.

Preşedintele Camerei a menţionat că, în prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului.

”Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului Strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii. În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a Secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summit-ul Celor Trei Mări”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, care a accentuat contextul economic favorabil al ţării noastre în perspectiva creşterii prezenţei investiţionale americane pe piaţa autohtonă,s e arată în comunicat

Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a intrat miercuri, în jurul orei 15.30, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a stat aproximativ o oră, fără a face declaraţii presei. Întâlnirea dintre cei doi nu a fost figurat pe agenda publică a liderului PSD.

 

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă