17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDragnea: Nu îmi permit niciodată să forţez un prim-ministru

Dragnea: Nu îmi permit niciodată să forţez un prim-ministru

“În coaliţie, la noi în partid, am susţinut aproape toţi că cea mai eficientă procedură este remanierea prin Parlament, prin schimbarea structurii Guvernului şi erau mai multe variante de schimbare a structurii Guvernului, nu ceva spectaculos, ceea ce ar fi făcut ca, teoretic, Iohannis să nu mai poată să respingă nişte propuneri de miniştri că nu au ţinută .(…) Prim-ministrul a ezitat să vină în Parlament cu această procedură, probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea, noi i-am prezentat, şi partidul, şi am avut întâlnire şi în coaliţie luni, i-am prezentat documentat cum stăm cu majoritatea, adică nu sunt probleme din punctul ăsta de vedere. Ar fi fost pentru Guvern, în primul rând, un mesaj de forţă foarte serios, că nu stă la discuţie cu Iohannis şi nu intră în jocul lui Iohannis, dar până la urmă eu nu mi-am permis şi nu pot să îmi permit niciodată să forţez un prim-ministru, vorbim de prim-miniştri care ar putea fi de la PSD. E o decizie pe care trebuie să o ia, o simte, dacă simte teamă, dacă nu este foarte sigur prim-ministrul pe o procedură, nu trebuie forţat, că până la urmă poate să aibă dreptate”, a afirmat Dragnea la Antena 3.

El a adăugat că s-a dovedit miercuri că PSD – ALDE are o majoritate “foarte sănătoasă” în Camera Deputaţilor, iar în ce priveşte plenul reunit, Dragnea a spus că partidele de guvernământ au 20 – 30 de voturi în plus peste majoritate.

“Nu e o dispută, a fost un punct de vedere al întregii coaliţii şi un alt punct de vedere al prim-ministrului, suntem în situaţia în care sunt trei ministere cu miniştri interimari care nu pot avea în interior toată forţa de a lua decizii serioase când ştiu că au 45 de zile. Asta a fost decizia, nu e o dramă, nu e o tragedie, mergem înainte. (…) Nu ţine de mine sau de domnul Tăriceanu, ţine de doamna premier (dacă va face restructurare a Guvernului în Parlament – n.r.), dacă vreodată se hotărăşte să vină în Parlament cu remanierea prin schimbarea structurii Guvernului e bine-venită şi are siguranţă maximă, dacă vrea să continue interimatele, iar nu este mare problemă pentru noi”, a susţinut Dragnea.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă