14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăDragnea: Preşedintele incită la violenţă

Dragnea: Preşedintele incită la violenţă

Dragnea a declarat, duminică seară, într-o emisiune la România TV, că acest tip de acţiune al şefului statului “poate să reprezinte un atac la siguranţa naţională”, citează Agerpres.

“Eu nu l-am văzut vreodată pe preşedintele României să facă apel la calm. Preşedintele a incitat şi la proteste în permanenţă, a fost şi în piaţă de mai multe ori, prin toate declaraţiile pe care le face incită la violenţă, enervează foarte mult, vrea să transmită un sentiment de nesiguranţă. Eu am spus că acest tip de acţiune poate să reprezinte un atac la siguranţa naţională, pentru că, în momentul în care transmiţi date inexacte, transmiţi mesajul că în România economia nu merge bine, în România salariile nu se plătesc, că obiectivele din programul de guvernare nu se îndeplinesc, că este instabilitate politică, că Guvernul este instabil, există riscul ca anumite investiţii care ar trebui să vină în România nu mai vin pentru că îl aud pe şeful statului”, a afirmat Dragnea.

Liderul social-democrat susţine că nu se află în război cu şeful statului şi că nici nu a iniţiat vreodată un conflict cu acesta. În schimb, el a reiterat ideea că va riposta la orice declaraţie sau acţiune ostilă din partea lui Klaus Iohannis sau a celor care îl susţin. Dragnea s-a declarat convins că rezultatele guvernării PSD vor fi resimţite în scurt timp, iar acest fapt generează temeri preşedintelui ţării.

“Există o temere din ce în ce mai mare, o teamă din ce în ce mai mare, o supărare din ce în ce mai mare generată de faptul că, în scurt timp, adevărul economic, adevărul social, adevărul fiscal va ieşi atât de mult în evidenţă încât toate aceste minciuni nu vor mai putea fi folosite pentru a manipula oameni şi încearcă să facă orice pentru ca guvernarea să fie blocată, acţiunile din parlament să fie fie blocate şi folosesc orice mijloace”, a adăugat Liviu Dragnea.

Cele mai citite

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă