14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăElena Udrea iritată după audierea de azi din dosarul Hidroelectrica

Elena Udrea iritată după audierea de azi din dosarul Hidroelectrica

Fostul ministru Elena Udrea, acuzată de fapte de corupție în dosarul „Hidroelectrica”, a declarat, la ieșirea de la noul termen de la Curtea de Apel București, că nu știe cum să se mai apere, dar are încredere că un judecător se va uita la probele din dosar și „va avea curaj” să dea o soluție legală.

„Am avut proces în care am luat o condamnare de 8 ani cu executare deși chiar judecătoarea recunoaște că fapta nu era prevăzută de legea penală în anul 2009. Deci, sper că nu venim degeaba la acest proces (dosarul „Hidroelectrica” – n.r.) și că ce se întâmplă în sală chiar contează și că de data aceasta judecătoarea din acest dosar se va uita la probele din dosar și va dispune o soluție corectă și legală”, a spus Elena Udrea.

Întrebată de jurnaliști ce strategie are pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, la recursul declarat împotriva sentinței de 8 ani cu executare în dosarul privind campania electorală din 2009, Udrea a răbufnit și a spus că nu mai știe cum să se apere.

„Nici eu nu știu. Nu știu cum aș putea să mă apăr, câtă vreme judecătoarea recunoaște că fapta nu era prevăzută de legea penală, deci nici faptele de instigare la luare de mită și, ca urmare, nici cele de spălare de bani, care erau consecvente instigărilor la luare de mită. Cum, Doamne iartă-mă, să te mai aperi? Dacă însuși judecătorul spune că nu e adevărat, fapta nu era prevăzută de legea penală în 2009, cu toate astea, ia de aici, 6 ani cu executare. Mai mult decât că vom merge în fața instanței și iarăși – că eu sunt cu speranța și cu dreptatea divină – sper că la ÎCCJ vom da de un complet care să aibă curajul să pronunțe o soluție în acord cu textul legii, nimic mai mult”, a răspuns fostul ministru al Turismului.

Avocatul Elenei Udrea nu este foarte optimist în acest dosar

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a spus că nu își pune mari speranțe în soluția pe care o va da Curtea de Apel București în dosarul „Hidroelectrica”.

„Nu am atât de multe speranțe, având în vedere că în precedentul dosar, unde s-a dispus o condamnare pentru fapte care nu erau prevăzute de legea penală, păi și în situația de față faptele nu sunt prevăzute de legea penală, că este tot o acuzație conformă căreia ar fi fost o mită pentru altcineva”, a spus Rădulescu.

Și ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost audiat luni în dosarul „Hidroelectrica”, el având calitatea de martor.

Elena Udrea şi jurnalistul Dan Andronic au fost trimişi în judecată în anul 2015, de către DNA, pentru fapte de corupţie. Concret, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Andronic de mărturie mincinoasă.

Instanţa a pus sechestru de 4,7 milioane de euro asupra bunurilor.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă