16.5 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Eșecul campaniei de vaccinare ar putea clătina scaunul lui Cîțu

Dacă România va fi lovită de un nou val al pandemiei, cel care ar trebui să răspundă, inclusiv politic, este premierul.  

România a atins de abia sâmbătă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă anti-COVID-19, cu două luni întârziere față de data stabilită inițial și susținută cu convingere de Cîțu până în ultima clipă.

Campania de vaccinare a început pe 27 decembrie, sub actualul Guvern condus de Cîțu, instituția responsabilă pentru gestionarea situației. De atunci și până acum, șeful guvernului a făcut declarații pe care ulterior le-a contrazis, în timp ce România se află acum pe ultimele locuri din UE în ceea ce privește procentul din populație imunizat complet.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) am depăşit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19. Prin vaccinare împotriva COVID-19 se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces”, este postarea de pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României..

În luna aprilie, premierul era convins că la 1 august ar fi trebuit să fie 10 milioane de români vaccinaţi. „Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ţine: – până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane; – până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane. Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectaţi măsurile de protecţie şi să mergeţi la vaccinare”, spunea în aprilie premierul.

În 27 mai, Florin Citu nu mai era așa de sigur cum era înainte cu doar câteva săptămâni: „Ținta nu era de 5 milioane de persoane vaccinate, ținta era să scăpăm de pandemie. Este o estimare pe care am făcut-o cu toții ca atâta avem nevoie să depășim această etapă. Ne-am vaccinat mai rapid și se pare că am depășit mai repede. Asta este scopul campaniei de vaccinare, de a depăși pandemia”.

Atacat din PNL

Săptămâna trecută, Ludovic Orban l-a atacat pe Cîțu pe această temă. „Cine a strabilit ținte de vaccinare trebuia să le urmărească. Eu m-am ferit să stabilesc ținte, însă activitatea de vaccinare continuă. Am discutat azi să găsim soluții de a creste numărul persoanelor vaccinate, inclusiv prin stimulente, bonuri de masă, măsuri care s-au folosit în alte țări”, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței coaliției de guvernare și a remarcat că premierul a lipsit de la ședința coaliției unde s-a discutat despre subiect.

Ulterior, Cîțu a încercat să dea replicat, întrebând ce a făcut Orban despre vaccinare. Numai că responsabil pentru strategia de vaccinare este Guvernul, iar campania a început după ce Orban nu a mai fost premier.

Atacat din USR PLUS

Fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu a pierdut ocazia de a-l critica pe Cîțu, după postarea privind atingerea pragului de 5 milioane de vaccinați. „Domnul Cîțu și-a fixat singur o țintă în aprilie de 10 milioane de vaccinați până la finalul lunii iulie. Cele două imagini de mai jos reprezintă realitatea vs. ținta asumată de premier la sfârșit de iulie, așa cum observă Liviu IOLU. Româniitrebuiesăștie că majoritatea covârșitoare a deceselor din valul următor vor fi din rândul nevaccinaților”, a scris Voiculescu, pe Facebook.

Și deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu l-a atacat pe Cîțu pe această temă, inclusiv pe problema achiziționării dozelor de vaccin pe care Guvernul trebuie acum să le doneze sau să le vândă. „Eu nu fac parte din executiv și vreau să fim foarte clari în ce privește atribuțiile pe care le avem. Când domnul Vlad Voiculescu a vrut să aibă un cuvânt de spus în vaccinare, domnul Cîțu a spus că se ocupă el de această campanie. Deci aici treaba e clară. Dar întrebarea rămâne pentru cei care se ocupă de vaccinare și domnii Arafat și Citu să răspundă, de ce am luat 120 de milioane de doze de vaccin”, a spus Emanuel Ungureanu.

O altă chestiune pe care USR PLUS a încercat să o implementeze a fost aceea a unor măsuri mai dure pentru cei care nu s-au vaccinat. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat noi măsuri de relaxare în ultimele luni, ignorând avertismentele cu privire la noua tulpină Delta. Acum, Cîțu spune că este de acord cu propunerea privind testarea periodică pentru depistarea infecţiei cu COVID-19 a cadrelor medicale care nu s-au vaccinat. În ceea ce priveşte eventuale restricţii avansate de ministrul Sănătăţii, primul ministru susţine că sunt mai multe propuneri în coaliţie, dar că nu s-a luat o decizie.  „Deocamdată nu s-a decis nicio restricţie, noi monitorizăm situaţia pandemiei în România. Sunt mai multe propuneri care au fost discutate şi în coaliţie, cu unele dintre ele sunt de acord, cu unele nu sunt de acord, dar, ca de fiecare dată, eu vreau să ascult şi opinia specialiştilor şi vom lua deciziile în funcţie de evoluţia pandemiei”, a spus Cîțu.

 

Ultima oră
Pe aceeași temă