5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăPoliticăExclusiv „România liberă”! Norica Nicolai, despre avantajele și dezavantajele lui Mircea Diaconu

Exclusiv „România liberă”! Norica Nicolai, despre avantajele și dezavantajele lui Mircea Diaconu

Scandalul legat de clasificarea raportului MCV, avantajele și dezavantajele lui Mircea Diaconu în cursa prezidențială și soarta poziției de comisar european pentru România sunt doar câteva dintre subiectele importante discutate în interviul de astăzi.

România liberă: Din perspectiva unui jurist și chiar din perspectiva unui fost europarlamentar, cum comentați situația creată de clasificarea raportului MCV?

Norica Nicolai: Raportul MCV nu poate fi clasificat, este un document elaborat de Comisia Europeană, după consultarea autorităților române. Există un mecanism stabilit cu privire la modul în care autoritățile române sunt consultate, dar prima autoritate care trebuie consultată este Consiliul Superior al Magistraturii. Practic, Ministerul Justiției nu face decât să găzduiască acest format de consultare, dar cei care trebuie să își spună cuvântul, opiniile, să răspundă la întrebările Comisiei Europene, care vizează valoarea progreselor făcute în România, sunt magistrații. Or, a clasifica un document este, din punctul meu de vedere, incorect, și nu poate acest raport să aibă regimul prevăzut de Legea 182 cu privire la documentele clasificate. Cred că ministrul (n.r.- Ana Birchall), dacă apreciază că acest document trebuie clasificat, se situează în afara unor relații normale între minister și Consiliul Superior al Magistraturii.

România liberă: Ați stabilit intern poziția finală a ALDE în privința votului de învestitură pentru Guvernul Orban?

Norica Nicolai: Nu, vom avea în curând o ședință a Biroului Politic Central și vom stabili, în funcție de ceea ce se întâmplă, dacă domnul Orban, care este prim-ministru desemnat, vine cu Guvernul în termenul prevăzut de Constituție, vom stabili poziția de vot. Noi am avut niște condiții, ele au fost făcute publice, vom vedea care va fi programul Guvernului și lista acestuia. În raport de aceste elemente, vom decide în forurile statutare poziția politică. 

România liberă: În mai puțin de o lună, românii vor merge la vot pentru a alege viitorul președinte al României. Cum este poziționat Mircea Diaconu, din informațiile pe care le aveți, și ce ne puteți spune despre restul candidaților?

Norica Nicolai: În ceea ce îi privește pe ceilalți candidați, nu avem o preocupare de a face permanent o analiză a comportamentelor lor, de a-i măsura în sondaje. Domnul Diaconu este foarte bine poziționat în sondajele noastre, credem că are toate șansele să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale și, probabil, în raport cu candidatul care va intra, de asemenea, în turul doi, are toate șansele să ajungă Președintele României.

România liberă: Care sunt principalele avantaje pe care le are Mircea Diaconu, în comparație cu restul principalilor contracandidați?

Norica Nicolai: După părerea mea, domnul Diaconu face o campanie de bun-simț, o campanie pentru români și între români. Nu este și nu va fi niciodată adeptul băilor de mulțime aranjate de partidele politice, pentru că domnia sa este un candidat independent. El îi reprezintă pe toți, indiferent de culoarea politică și indiferent de opțiune. Încearcă să-și convingă electoratul vorbindu-le (n.r.- oamenilor) despre problemele pe care le-a identificat ca fiind majore pentru situația României și despre poziția instituției prezidențiale, în arhitectura constituțională. Nu pot să nu remarc faptul că este singurul candidat care înțelege clar care este fișa postului de președinte și nu dorește să se situeze în altă paradigmă. De jucător, de președinte al unui partid așa cum este Iohannis, care s-a identificat în ultimele evenimente politice ca fiind președintele de facto al Partidului Național Liberal. Un președinte nu trebuie să facă asta. Un președinte trebuie să respecte Constituția și arhitectura Parlamentului. Eu cred că programul domnului Diaconu, care este un program public și care poate fi consultat, spune foarte mult despre faptul că profilul personal al dumnealui este profilul de om, de președinte de care România are, în acest moment, nevoie. Suntem o țară mult prea măcinată de conflicte politice sterile. Văd că doi candidați încearcă să se poziționeze într-un scandal public, mă refer la doamna Dăncilă și la domnul Iohannis, cu privire la situația Guvernului. Cred că niciunul dintre cei doi nu înțelege ce trebuie să facă în instituția prezidențială și își folosește fiecare poziția într-această formulă de mahala românească, cu care românii nu cred că sunt de acord și de care sunt convinsă că s-au săturat.

România liberă: Dar dezavantajele?

Norica Nicolai: Dacă pot fi considerate un dezavantaj onestitatea și buna-credință ale domnului Diaconu. Și spun asta pentru că, de regulă, marea majoritate a candidaților sunt formule de PR, de consultanți politici, sunt oameni care, vorba unei clasice în viață, „editează foarte bine câteva fraze scrise de alții” (n.r.-Viorica Dăncilă). Domnul Diaconu nu este omul care face asta și nu va face niciodată asta, pentru că este el. Da, să fii un bun român, să-ți pese de țara asta, să fii un bun patriot, în opinia unora poate fi considerat un dezavantaj. Dar, eu cred că acestea sunt, de fapt, marile avantaje ale domnului Diaconu, în această cursă prezidențială.

România liberă: Mircea Diaconu a spus că s-ar bucura ca Laura Codruța Kovesi să fie numită procuror-șef european pentru că România ar avea un reprezentant într-o funcție înaltă, la nivel european. Poate fi considerată afirmația respectivă o gafă de campanie, în special în ochii propriului electorat?

Norica Nicolai: Întâmplarea a făcut să asist la acea emisiune care a generat întrebarea dumneavoastră cu privire la Laura Codruța Kovesi. Și sigur, domnul Diaconu, care a fost eurodeputat, înțelege foarte clar că autoritățile române nu pot avea o poziție partizană într-o candidatură pe care Uniunea Europeană a conceput-o ca o opinie independentă. Și cred faptul că dumnealui a afirmat că doamna Kovesi ar putea fi numită procuror-șef european, dânsul spunând că este o chestiune normală, face parte dintr-o atitudine perfect normală a oricărui președinte care ia act de faptul că un român a obținut o poziție importantă, onorantă, în arhitectura instituțiilor europene, și nimic mai mult. Exclud orice chestiune care să vizeze un element de simpatie sau de susținere a doamnei Kovesi, tocmai pentru faptul că știm foarte bine cu toții sau cel puțin domnul Diaconu știe foarte bine că doamna Kovesi n-a avut nevoie de sprijinul vreunui politician român pentru a obține această funcție.

România liberă: Nu cu mult timp în urmă ați propus eliminarea atribuțiilor CCR referitoare la conflictele juridice dintre cele mai importante instituții ale statului (Parlament, Guvern, președinție etc.), în speranța în care, în acest mod, clasa politică ar deveni mai responsabilă. Ați mai făcut demersuri în acest sens?

Norica Nicolai: Eu am spus foarte clar că, într-o viitoare reformă constituțională, sper ca aceste conflicte juridice de natură constituțională să înceteze, mai ales că ele au fost promovate în modificările constituționale din 2003. Nu mi-am imaginat atunci că vom avea în România o clasă politică pentru care scandalul este forma de bătălie politică și argumentul suprem că va veni o Curte Constituțională să arbitreze între politicieni, atunci când în politică nu există caracter, nu există bună-credință. Așteptăm rezultatul acestor alegeri, așteptăm o instalare a unui viitor Guvern și vom demara proceduri pentru o reformă constituțională, de care cel puțin pe anumite elemente este imperios să fie făcută.

România liberă: Prim-ministrul demis, Viorica Dăncilă, spunea că are întâietate în alegerea comisarului european, față de premierul desemnat Ludovic Orban. Care este opinia dumneavoastră?

Norica Nicolai: Doamna Dăncilă a făcut deja două propuneri, una a fost refuzată (n.r.- Rovana Plumb). Să vedem care este situația propunerii de rezervă (n.r.- Dan Nica). Doamna Dăncilă, în momentul de față, deși demisă, este premier în funcție și, în mod normal, din ceea ce știu că s-a întâmplat la Bruxelles, mă refer la negocierile politice, comisarul român va trebui să aparțină grupului socialist. Deci, nu știu dacă domnul Iohannis a reușit la acest Consiliu să influențeze liderii europeni, în această decizie, și să creeze posibilitatea numirii unui comisar din partea Partidului Popular European. Domnul Orban este doar premier desemnat, când va fi premier și dacă România nu va avea în acel moment o propunere, atunci cu siguranță va fi premier în funcție și va avea posibilitatea să desemneze un nou comisar european. Dar, sper ca acest comisar european să servească interesele României, nu ale Franței, nu ale Germaniei, așa cum se vorbește public.

România liberă: Va încerca ALDE să se implice în vreun fel pentru a propune pe cineva pentru această funcție?

Norica Nicolai: Eu vă spun foarte sincer, și tocmai v-am răspuns la această întrebare, că negocierile politice la Bruxelles între marile familii au vizat un comisar femeie și un comisar aparținând grupului socialist, ori ALDE nu face parte din acest grup și nu poate face o propunere.

România liberă: Înțeleg, deci totul este prestabilit și nu se mai poate schimba nimic.

Norica Nicolai: Sigur, și nici Partidul Național Liberal, pentru că negocierile și echilibrul politic acolo se consideră că trebuie respectate. Și așa stim foarte clar că această Comisie va intra în funcție cu destul de multă întârziere și asta pentru că nu va reuși să își asigure o majoritate în Parlamentul European, care să susțină trecerea Comisiei prin Parlament. De aceea, eu exclud faptul că se mai pot face jocuri politice de către români, în acest ultim moment, pentru că astfel s-ar putea crea probleme în grupul socialist, care ar refuza să voteze, iar învestirea noii Comisii Europene este la limită.

 

 

 

 

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă