19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăExecuția bugetară la șase luni va fi prezentată public marți

Execuția bugetară la șase luni va fi prezentată public marți

„De la toate ministerele am rapoartele, execuţia la toate ministerele. Mâine dimineaţă veţi vedea şi dumneavoastră execuţia bugetară la şase luni. Pe ministere o am şi pe toţi ordonatorii de credit, pentru că am început rectificarea bugetară săptămâna trecută, deci avem la toate ministerele”, a declarat Cîţu, luni, la Constanţa.

La rândul său, și vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că „lucrurile arată bine” în privinţa execuţiei bugetare la ministerele gestionate de USR PLUS, menţionând că mesajul transmis de prim-ministrul Florin Cîţu este unul firesc.

„Lucrurile arată bine. La Ministerul Justiţiei avem o execuţie de 97 – 98%, la Sănătate 88%, la Transporturi suntem la 93%, la Fonduri este 70%, dar aici sunt elemente legate de programare şi de mecanisme de absorbţie. Deci, lucrurile sunt în bună stare, din punctul nostru de vedere. Mesajul premierului este unul firesc. Evident e o discuţie cu fiecare membru al Guvernului pentru a vedea cum stăm, unde există rezerve, dacă există rezerve, pentru a vedea ce sumă va avea pentru rectificare”, a afirmat Barna, după şedinţa conducerii USR PLUS.

El a adăugat că rectificarea bugetară este un subiect care se discută cu fiecare ministru în parte.

„Am văzut şi eu postarea premierului, eu nu o citesc în cheia pe care aţi prezentat-o, este o postare absolut firească în care ne spune că, da, rectificarea bugetară este un subiect care se discută cu fiecare ministru în parte cum este şi logic să se întâmple”, a explicat Dan Barna, întrebat în legătură cu faptul că premierul face referire la protocolul semnat în coaliţie, inclusiv în privinţa demiterilor şi demisiilor din Guvern. Cîțu scrisese mai înainte pe Facebook că ministerele care nu au cheltuit, în primul semestru, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele şase luni.

Potrivit vicepremierului, până în prezent nu s-a discutat în coaliţie pe tema rectificării bugetare. „Este o discuţie în cadrul Guvernului deocamdată, pentru că abia săptămâna trecută ministerele au trimis fiecare execuţia bugetară şi necesarul”, a indicat Barna.

Întrebat dacă un ministru care nu a cheltuit bugetul ar trebui să plece din funcţie, Barna a răspuns: „Nu aşa se analizează activitatea unui ministru şi a unui minister, trebuie văzute care au fost cheltuielile angajate, care este stadiul lor, care sunt motivele, după caz, se pot lua decizii, dar nu există un mercurial prestabilit – până la 50% rămâi, sub 50% pleci acasă, că nu are logică. Decizia se ia prin dialog, aşa cum s-au luat majoritatea deciziilor, aproape toate”.

 

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă