Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fondul Suveran, la mâna Vioricăi Dăncilă

Fondul Suveran, la mâna Vioricăi Dăncilă

Fondul Suveran, la mâna Vioricăi Dăncilă

Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern.

Romulus Georgescu 0 comentarii

Curtea Constituțională (CCR) a analizat, azi, sesizările depuse de PNL, USR, PMP şi de către preşedintele Klaus Iohannis la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii (FSDI). Plenul CCR a decis admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate asupra acestei legi, motivând că FSDI poate fi înfiinţat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ al Legislativului, a explicat președintele CCR Valer Dorneanu. 

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. şi pentru modificarea unor acte normative este neconstituţională, în ansamblul său", se arată în comunicatul Curţii.  Potrivit comunicatului CCR, ”în motivarea soluției pronunțate”, Curtea a reținut că înființarea FSDI ”dă expresie unei operațiuni juridice cu carcter individual aplicabile, prin definiție numai unui singur caz expres determinat creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990”. Potrivit actului normativ invocat ”unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Decizia de azi a fost interpretată în mediile politice și în presă ca o lovitură încasată de președintele PSD, Liviu Dragnea, cel care a promovat acest act normativ.

 

Ce va face premierul?

Însă, analizând comunicatul CCR lucrurile sunt nuanțate, chiar dacă impactul unei hotărâri poate fi estimat cu certitudine doar în momentul în care va fi publică întreaga motivare. Dacă singura hibă a legii este forma de adoptare, așa cum reiese din declarațiile lui Dorneanu și din comunicatul CCR (care face referire la conținutul motivării), Guvernul Dăncilă poate emite o hotărâre prin care să reia, pur și simplu, articolele votate de Parlament.

PNL consideră o ”lovitură dură” primită de liderul PSD, Liviu Dragnea, decizia CCR de a declara neconstituţional proiectul de lege privind înfiinţarea FSDI, a transmis purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă. Acesta mai susţine că Liviu Dragnea va apela la Executiv pentru a înfiinţa Fondul Suveran printr-o hotărâre de guvern şi îl somează să renunţe sau PNL va ataca în instanţa de contencios administrativ orice act normativ iniţiat în acest sens.

Parlamentul a adoptat, pe 7 iunie, proiectul care înfiinţează FSDI, care va include 33 de companii de stat. Acţionarul acestuia va fi statul român, iar capitalul social se va ridica la nouă miliarde de lei. Proiectul iniţiat de 181 de deputaţi şi senatori PSD şi ALDE are ca scop dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii.

Comentarii

loading...