Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Gabriela Firea susține că nu s-a alăturat adversarilor PSD

Gabriela Firea susține că nu s-a alăturat adversarilor PSD

Vicepreşedintele social-democrat Gabriela Firea, primar general al Capitalei, a precizat marţi că rămâne membru al PSD, spunând că nu se alătură adversarilor partidului, aşa cum a susţinut în urmă cu o zi liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, relatează Agerpres.

Rl online 0 comentarii

Gabriela Firea a afirmat, la ieșirea de la Parchetul General, că nu se aşteaptă să-i fie retras sprijinul politic. „Sprijinul de la guvernare nu prea a fost şi deci nu prea au ce să-mi retragă. Sprijinul politic ar trebui să fie propus de cineva şi aprobat de colegi. Eu nu cred că se va ajunge până într-acolo”, a răspuns Gabriela Firea, la ieşirea de la Parchetul General, întrebată dacă se aşteaptă să i se retragă sprijinul de către PSD.

Aceasta a arătat că, dacă despre ea se poate spune că i s-a alăturat preşedintelui Iohannis, înseamnă că „în România domneşte manipularea”.

„Rămân membru al PSD, nu mă dezic de această formaţiune politică, mă alătur nu adversarilor noştri, ci colegilor mei care înţeleg că lucrurile nu au luat-o totuşi pe făgaşul corect şi bun în partid. Şi dorim, dacă se va putea, să contribuim la mai binele acestei formaţiuni politice, pentru că avem o răspundere faţă de toţi românii. Şi nu ne mai putem permite nici să închidem ochii, nici să mai permanentizăm ce se întâmplă acum şi nici să acceptăm această manipulare - că dacă cineva îndrăzneşte să facă vreo afirmaţie sau să ridice vreun subiect este imediat catalogat - că a fost racolat de servicii secrete, că a fost racolat de adversari, că a fost racolat de Iohannis. Dacă despre mine se poate spune aşa ceva înseamnă că în România domneşte manipularea. Eram la Bacalaureat la Revoluţie, nu am fost membră a PCR, nu am fost membră a niciunei structuri de securitate şi nici nu voi fi. Nu sunt nici 'acoperit', nici 'descoperit' şi nimeni nu crede aceste lucruri care se spun direct sau indirect pe surse pe anumite site-uri manipulatoare. Aşa că, până la urmă, cred că adevărul va învinge, chiar dacă îmi este greu acum şi îmi este foarte greu, dar sunt convinsă că după aceasta furtună va răsări şi soarele”, a arătat edilul Capitalei.

Gabriela Firea a reafirmat că nu va candida „sub nicio formă” la alegerile prezidenţiale.

„Chiar vreau să-mi duc la bun sfârşit toate proiectele la Primăria Capitalei, chiar îmi pare rău că, din nefericire, am fost boicotată din prima zi la marile proiecte ale Capitalei şi lăsată să rezolv doar probleme medii şi mici. (...) Probleme ca fuziunea ELCEN-RADET, probleme ca transferarea centurii Capitalei şi a Metroului către Primărie nu sunt (...) un moft al Gabrielei Firea, ci ele trebuie să se întâmple de îndată şi de urgenţă. Şi sunt de doi ani de zile primar, de un an şi jumătate Guvernul este format din colegi de-ai mei şi lucrurile trenează. Şi nu ştiu, am aşa un sentiment că parcă nu ştiu ce aşteptăm”, a menţionat primarul general.

Comentarii

loading...