16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăPoliticăGuvernul anunţă o nouă revoluție într-un domeniu-cheie: "Să dureze 20 de ani"

Guvernul anunţă o nouă revoluție într-un domeniu-cheie: “Să dureze 20 de ani”

“În aceste zile voi definitiva o listă a unui consiliu consultativ, care să se ocupe de cele mai importante probleme ale educaţiei româneşti, inclusiv o lege a educaţiei, o nouă lege a educaţiei, dar şi celelalte probleme, care sunt legate de numărul de ore pe săptămână ale elevilor, de numărul de discipline, de controversa ‘creşterea numărului de discipline sau mai puţine discipline cu mai multe conţinuturi’, dar şi de cea mai importantă problemă legată de conţinutul fiecărei discipline în parte”, a precizat ministrul, la Parlament, conform Agerpres.

El a spus că acest consiliu va fi format din academicieni, profesori universitari, profesori de liceu, specialişti din domeniul educaţiei, atât din ţară, cât şi din străinătate. “Sunt sigur că vor analiza strategiile care sunt în momentul de faţă şi pe masa ministerului, sunt furnizate şi de societatea civilă, sunt concluzionate şi în marele proiect care este coordonat de Preşedinţia României. Vor avea la dispoziţie şi mai multe legi din cele mai evaluate sisteme de educaţie din lume. Am văzut deja propuneri de strategii, să implementăm învăţământul din Finlanda sau cel din Singapore, sau o combinaţie între acestea. Aceste personalităţi din consiliul acesta consultativ, sigur, vor propune probabil o lege pentru că doresc ca de data aceasta să avem o lege în consultare publică, să fie larg dezbătută”, a spus ministrul Educaţiei. Valentin Popa a susţinut că îşi doreşte ca noua lege a educaţiei “să dureze 20 de ani şi să nu fie schimbată în şapte ani de mai mult de 20 de legi”.

Cele mai citite

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...

pergolele sunt refugiul perfect pentru relaxare

Munca este mai mult decât o necesitate. Prezentă inevitabil în viața de zi cu zi,...

Trafic restricționat pe perioada derulării celei de-a 13-a ediții a OMV Petrom Semimaratonul București

În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON. Pentru buna desfășurare a evenimentului, restricțiile rutiere se vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă