19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăGuvernul nu va adopta o ordonanță pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de...

Guvernul nu va adopta o ordonanță pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie trebuie transpusă până în aprilie 2018, iar, dacă Parlamentul nu face acest lucru, Guvernul este îndreptăţit să emită o ordonanţă de urgenţă.

“Ce pot spune cu privire la transpunerea directivei, indiscutabil ea trebuie transpusă, avem termenul aprilie 2018. Eu sunt convins că Parlamentul o va transpune, dacă nu, se justifică urgenţa adoptării unei OUG pentru transpunerea unei directive în măsura în care Parlamentul nu procedează în acest sens. Prin urmare, dacă legea, dintr-un motiv sau altul, într-o formă sau alta, nu va trece, nu va fi adoptată de Parlament şi nu va fi promulgată, publicată în Monitorul Oficial, încât să producă efecte juridice, Guvernul este îndreptăţit să emită o OUG pentru transpunerea Directivei”, a afirmat Tudorel Toader, în Comisia Iordache, la dezbaterea modificărilor Codului de procedură penală privind transpunerea Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă