11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăÎn interiorul PNL s-a întocmit o listă pentru demiterea lui Orban

În interiorul PNL s-a întocmit o listă pentru demiterea lui Orban

Un număr de 16 liberali, printre care se află liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi preşedinţii filialelor de sector, au întocmit o listă prin care susţin demiterea lui Ludovic Orban de la şefia partidului, au explicat sursele Mediafax. 

Printre liberalii nemulţumiţi de Ludovic Orban, care au participat la şedinţa de luni a Biroului Politic Naţional al PNL de la Parlament, au fost Anca Boagiu, preşedinte PNL Sector 2, senatoarea Alina Gorghiu (fost preşedinte al PNL – n.r.), liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, senatorul Marcel Vela, fostul deputat PNL, Hubert Thuma şi deputatul PNL, Tinel Gheorghe.

Potrivit surselor politice, în cadrul Biroului Politic, liderul PNL la Senat, Iulian Dumitrescu, i-a reproşat lui Ludovic Orban că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă PNL în faţa electoratului. Gheorghe Falcă i-a adus câteva critici lui Orban, iar apoi i-a spus că este profesor în comunicare. În replică, Orban i-a transmis că de un an de zile nu îl vede nimeni, cu toate că spune că este profesor în comunicare. Preşedintele PNL i-a întrebat pe liberalii nemulţumiţi dacă l-au sunat vreodată ca să îi propună soluţii, adăugând că nu ştiu decât să se plângă.

În schimb, când a luat cuvântul, senatorul PNL, Marcel Vela, a a vorbit despre un cu totul alt subiect, respectiv despre anul centenar.

Într-un final, preşedintele liberal, Ludovic Orban, a izbucnit şi le-a spus acestora „să nu se mai ascundă după deget” şi să recunoască că au semnat o listă pentru demiterea sa de la şefia PNL.

„Ce faceţi aici, subminaţi partidul din interior? Aici veniţi şi faceţi nu ştiu ce şi prin spate faceţi liste. De un an şi jumătate nu l-am văzut pe unul să dea în PSD. Daţi în PNL. Deci este clar că cineva din afară vrea să faceţi chestia asta”, le-ar fi spus Orban liberalilor nemulţumiţi, au relatat sursele.

Tot în Biroul Politic de luni, Orban i-a anunţat pe liberali că din datoria istorică de 18 milioane de lei a PNL, au fost achitate 14 milioane de lei.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, liberalii au stabilit convocarea Consiliului Naţional pe data de 4 august. Liderul liberal, Ludovic Orban, a declarat, luni, la finalul BPN, că nu a fost încă stabilit locul desfăşurării evenimentului, care ar putea fi Alba Iulia sau Bucureşti.

Totodată, Orban a propus excluderea din PNL a prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată de către conducerea partidului doar în cadrul şedinţei Consiliului Naţional din 4 august. Preşedintele PNL a explicat, referitor la această propunere, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.

Viorel Cataramă cataloghează decizia liderului PNL de a-l exclude din partid drept un gest “de disperare şi de prostie”, susţinând că preşedintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul. Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, a declarat luni că decizia lui Ludovic Orban de a propune excluderea sa este de sfera penală, deoarece şi-a anunţat influenţa pentru a înlătura un posibil contracandidat.

Conform surselor Mediafax, chiar dacă Ludovic Orban intenţionează modificarea Statului partidului, în sensul posibilităţii demiterii liderilor de filiale printr-o majoritate simplă care este mult mai uşor de întrunit, decât votul a două treimi din membri, acest punct nu a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei BPN al PNL de luni.

Totodată, la reuniunea de luni a BPN, nu ar fi existat cvorumul a două treimi din Biroul Politic necesar aprobării propunerii de modificare a Statutului partidului. Este posibil ca la o viitoare şedinţă a BPN să fie adoptată propunerea de modificare a Statutului, schimbare care să fie efectuată în Consiliul Naţional al PNL, în data de 4 august, au mai precizat sursele.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă