Începe Summitul B9: Aliații de pe Flancul Estic al NATO se reunesc la București

Începe Summitul B9: Aliații de pe Flancul Estic al NATO se reunesc la București

Formatul București (B9) e o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România.

Romania libera 0 comentarii

Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varșovia (8 iunie 2018) și Košice (28 februarie 2019).

Agenda reuniunii B9:

·       Conferință de presă comună Klaus Iohannis - Andrzej Duda

·       Videoconferința Summitului Formatului București (B9)

Președintele României, Klaus Iohannis, și omologul său polonez, Andrzej Duda, sunt gazdele Summitul Formatului București (B9) care începe luni la București. Vizita oficială a președintelui Andrzej Duda are loc și în contextul aniversării a 100 de ani de la un moment simbolic al relației bilaterale româno-poloneze, mai exact semnarea Convenției de Alianță Defensivă între Regatul României și Republica Polonă. De precizat că Polonia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, schimburile însumând anul trecut, în pofida pandemiei, peste șapte miliarde de euro.

Șefii de state din Formatul București (B9), precum și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu vor participa fizic la reuniune, ci prin videoconferință; iar pe agenda discuțiilor se află inclusiv subiectul evoluțiilor îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Oficialul NATO a avertizat anterior că Alianța Nord-Atlantică ,,trebuie să rămână vigilentă și să monitorizeze îndeaproape evoluțiile” din Crimeea, în condițiile în care prezența trupelor rusești la granița cu Ucraina rămâne semnificativă.

Klaus Iohannis și Andrzej Duda vor participa marți, în Poligonul Smârdan, la ziua distinșilor vizitatori a exercițiului tactic militar „Justice Sword 21”, unde peste 2.000 de militari şi aproximativ 500 de mijloace tehnice şi maşini de luptă din cadrul Forţelor Terestre Române își vor testa capacitatea de a planifica, conduce şi desfăşura acţiuni de luptă în context multinaţional şi întrunit.


 

Proiecte economice România - Polonia

România și Polonia vor avea în derulare două proiecte majore de infrastructură feroviară și rutieră - Rail-2-Sea şi Via Carpatia. Rail-2-Sea are și o importanță militară, întrucât proiectul vizează modernizarea unor coridoare feroviare, cu o lungime de peste 3.650 de km, între portul Constanța și portul Gdansk destinate atât utilizării comerciale, cât transportului rapid al trupelor și echipamentelor militare. Proiectul, care va traversa patru state: Polonia, Slovacia, Ungaria și România, va beneficia de sprijinul Statelor Unite, care și-au exprimat, prin vocea ambasadorului Adrian Zuckerman, susținerea față de aceste planuri, iar anunțul administrației americane va încuraja fondurile de investiții să aloce bani pentru dezvoltarea lor. Al doilea proiect - Via Carpatia - vizează crearea unui coridor de transport din partea de nord a Europei spre sud, prin Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Grecia, ca o nouă conexiune de autostradă între nordul şi sudul Europei, integrând sistemul de transport al statelor participante.

Aceste proiecte importante strategice de interconectare regională fac parte din Inițiativa celor Trei Mări ( platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră) și au fost discutate și de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, și omologul său polonez, Zbigniew Rau, cu o lună înaintea summitului care începe luni la București. 

Comentarii

loading...