9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăInstanța va decide dacă se repetă alegerile pentru funcția de primar în...

Instanța va decide dacă se repetă alegerile pentru funcția de primar în Sibiu

Cetățenii cu drept de vot din municipiul Sibiu ar putea vot din nou pentru funcția de primar dacă instanța va decide că Astrid Coca Fodor se află în stare de incompatibilitate pentru o perioadă de 3 ani, așa cum a decis în mai 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numele primarului ales acum cu 20.425 voturi (43,04%) în dauna lui Adrian Cosmin Bibu, candidatul PNL care a obținut 14.773 voturi (31,13%), apare pe lista persoanelor incompatibile publicată de site-ul Agenției Naționale pentru Integritate (ANI).

„Agenţia Naţională de Integritate a comunicat către entităţile care validează mandatele aleşilor locali, date şi informaţii referitoare la candidaţii la alegerile locale care se află sub interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010. Potrivit dispoziţiilor legale, validarea mandatelor se face, după caz, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, sau de către tribunalul în a cărui circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă.”, a precizat ANI, citată de News.ro.

Dacă instanța va decide că Astrid Coca Fodor, candidat al Forumului Democrat al Germanilor din România, nu poate ocupa funcția de primar, vor fi organizate din nou alegeri în Sibiu pentru desemnarea viitorului primar.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă