10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportCalendarul politic nu-i ca cel gregorian

Calendarul politic nu-i ca cel gregorian

Premierul Tariceanu si-a manifestat nemultumirea fata de modul cum se indeplineste calendarul politic stabilit de Consiliul de Coordonare al Aliantei. Nu a fost demarata nici una din actiunile prevazute pentru august, iar domnul Marko Bela afirma chiar ca timpul nu preseaza si ca actiunile pentru inlocuirea presedintilor pesedisti ai celor doua Camere pot sa astepte si sesiunea ordinara a Parlamentului din septembrie. Nu putem trage decat o singura concluzie: calendarul nu are acelasi inteles in acceptiunea politica precum in cea gregoriana. Calendarul stabilit de Papa Grigore al 13-lea regleaza scurgerea zilelor noastre. Cel politic al Aliantei pare extensibil in functie de tot felul de scadente nescrise. Chiar si in aceste conditii nu nepotrivirea dintre cele doua calendare sta la baza intarzierii, ci contradictiile manifestate in relatiile dintre componentii Aliantei, mai ales disensiunile dintre presedinte si premier. Daca si pelerinajul la podul Maracineni a ajuns motiv de disputa publica, pe care nici macar inversunarea apelor nu o poate dilua, ce sa mai spunem despre altele ce nu apar in raza ochiului liber… Succesiunea intalnirilor cu presa ale premierului si presedintelui promite continuarea disputei, desi confruntrarea directa, oriunde va avea ea loc, la Cotroceni sau in alta parte, va fi cu adevarat punctul terminus. Timpul nu poate astepta corelarea celor doua calendare, deoarece exista si un al treilea stabilit de presedintele Basescu drept conditie a organizarii unei intalniri cu liderii Coalitiei la Cotroceni. Punctul cel mai dificil al acestui calendar nescris il constituie cererea presedintelui de a se trece efectiv la indeplinirea programului electoral, iar Guvernul Tariceanu sa se dovedeasca diferit de Guvernul Nastase. Aceasta este problema problemelor. Trecerea prin Parlament a deciziei de schimbare a celor doi presedinti pesedisti n-ar trebui sa puna probleme deosebite, in ciuda amenintarii PSD ca va recurge la tot felul de actiuni disperate: greva parlamentara, arbitrajul negativ al Curtii sale Constitutionale, reclamatii adresate tuturor institutiilor europene de pe fata continentului. Chiar si numai anuntarea publica a acestor actiuni este o expresie de panica stimulata mai mult de orgoliul perdantului Nastase decat de al doilea om in stat, Vacaroiu. Blocarea in Parlament a unei decizii a Aliantei ar duce inevitabil la alegeri anticipate, de care se teme cel mai mult PSD. Faptul ca batranul mercenar Voiculescu aproba in principiu demiterea celor doi, dar dovedeste ca vrea sa o vanda cat mai scump arata PSD ca nu se poate pune prea multa baza pe aceasta carte ascunsa care si in trecut s-a dovedit iluzorie. In definitiv, Voiculescu cu ale sale 3 la suta are chiar mai mult de pierdut decat PSD. Uniti pe baza unui program de actiune, fie el calendar sau cum or vrea sa-i spuna, democratii si liberalii ar putea inlatura toate obstacolele. Churchill spunea la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, folosindu-se de dublul inteles in engleza al verbului “to hang”: ori vom fi uniti, ori vom fi spanzurati separat. In romaneste nu exista un aseme-nea dublu inteles, dar alternativa este aceeasi.

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă