15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportCare sunt judeţele care vor primi bani de la guvern pentru...

Care sunt judeţele care vor primi bani de la guvern pentru limitarea efectelor calamităţilor naturale

Cinsprezece judeţe vor primi bani de la guvern pentru limitarea efectelor calamităţilor naturale. Guvernul a aprobat marţi alocarea sumei totale de 20 milioane lei din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului din bugetul pe 2012, în scopul limitării efectelor calamităţilor naturale în localităţi din 15 judeţe afectate de căderile masive de zăpadă şi viscol din ultima perioadă.

 

Potrivit purtătorului de Cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, suma este defalcată pe judeţele principale afectate de intemperii şi variază în funcţie de dimensiunea comunei şi de necesităţile locale, între 5 mii de lei şi 30 mii de lei, astfel:

• 1,32 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Bacău;
• 680 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Botoşani;
• 800 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Brăila;
• 2,64 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Buzău;
• 1,493 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Călăraşi;
• 243 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Constanţa;
• 1,167 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Dâmboviţa;
• 2,13 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Galaţi;
• 250 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Giurgiu;
• 2,582 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Ialomiţa;
• 915 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Ilfov;
• 962 mii lei pentru localităţile afectate din judeţul Prahova;
• 1,33 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Teleorman;
• 1,128 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Tulcea;
• 2,36 milioane lei pentru localităţile afectate din judeţul Vrancea.

“Important este că aceste defalcări s-au făcut conform sugestiei prefecturilor. Ministerul Administraţiei şi Internelor a aprobat aceste defalcări conform cerinţelor făcute de prefecturile acestor judeţe, în limita sumei disponibile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Decizia a fost luată pentru a ajuta autorităţile locale din zonele afectate să acopere cheltuielile aferente acţiunilor operative de deszăpezire a drumurilor comunale şi judeţene. Prefecţii judeţelor, în calitatea lor de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, vor verifica modul de executare a acestor lucrări.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă