10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea: Tot răul vine de la George Soros. Vor doar să...

Liviu Dragnea: Tot răul vine de la George Soros. Vor doar să mă înlăture pe mine şi să distrugă PSD

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, la postul de televiziune România TV, că "marele său dușman și al PSD-ului este miliardarul american George Soros".

"Transmit şi acum. Nu o să cedez. Totul vine de la George Soros. Tot acest rău. E o campanie începută din februarie 2016 împotriva mea şi a PSD. E bine organizată şi finanţată. Nu pot opri creşterea popularităţii PSD şi a actului de guvernare. Măsurile de guvernare produc efecte. Vor doar să mă înlăture pe mine şi să distrugă PSD. E o chestiune foarte organizată şi se vede cu ochiul liber.", a spus Dragnea.

Șeful PSD a mai declarat, în luna aprilie, că „atacurile” la adresa sa, desfăşurate de politicieni precum Ponta, Băsescu şi Daniel Constantin, şi de anumite publicaţii sunt coordonate şi că „unii” afirmă că ar fi coordonate de SRI, iar "alţii", de Soros.

„Există acest pachet de oameni politici şi jurnalişti care sunt foarte bine coordonaţi. Poate este o simplă coincidenţă şi poate domnul Victor Ponta nu are nicio legătură cu dumnealor. Unii spun că are, alţii spun că n-are. Există, se pare, o dorinţă din partea unora ca eu să fiu vulnerabilizat şi în partid şi nu numai”, a adăugat Dragnea.

El a arătat că a văzut la „unele” site-uri o „abordare securistă”, întrucât au publicat „aşa-zise anchete jurnalistice care de fapt nu spun nimic”.

„Unii zic că ar fi o coordonare de la SRI. Îmi vine greu să cred. Alţii zic că ar fi o coordonare şi o comandă de la Soros, pe care l-am tot atacat şi am să-l atac întruna pânâ când ţara asta va reuşi să scape de toată influenţa acestui om nefast. (…)„Alţii spun că urmăresc să influenţeze procesul în care mă aflu, să creeze impresia uni om rău şi să influenţeze decizia judecătorilor. Sper că nu se va întâmpla asta”, a adăugat Dragnea.

Întrebat care ar fi miza acestor atacuri "coordonate", Dragnea a răspuns: „Să mă slăbească foarte mult”.

 

Cele mai citite

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. Pentru a marca acest moment aniversar, anul acesta va fi utilizat un nou...

Corvinul Hunedoara – Oțelul Galați, finala Cupei României din acest an

Oţelul Galaţi a obținut calificarea în finala Cupei României pentru a doua oară în istorie, după ce a învins-o, pe teren propriu, pe Universitatea...

Hidroelectrica și Masdar semnează pentru extinderea scopului acordului de colaborare

O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă