10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO Klaus Iohannis: Avem o relație funcțională cu Administrația Trump. Am reușit...

VIDEO Klaus Iohannis: Avem o relație funcțională cu Administrația Trump. Am reușit să dăm parteneriatului strategic o nouă dimensiune

 Președintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, într-o alocuțiune susținută la o întâlnire cu românii din Philadelphia, că România are o relație „funcțională” cu Administrația Trump, iar președintele Statelor Unite sunt aprecază românii stabiliți pe teritoriul american. 

„Știți că în ultima vreme se vorbește foarte multe despre Parteneriatul Strategic între România și Statele Unite ale Americii, și pe bună dreptate. Cu noua Administrație Trump am reușit de la început să avem o relație funcțională, și după ce am efectuat o vizită în prima parte a acestui an la Washington – pe care poate ați urmărit-o, mie mi-a plăcut – după acea vizită relația a devenit deosebit de puternică și am reușit să dăm o nouă dimensiune Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. M-am bucurat foarte mult cu acea ocazie, când am discutat un pic mai mult cu Președintele Trump, să aflu că domnia sa apreciază foarte mult comunitatea de români din Statele Unite ale Americii și am găsit practic peste tot români foarte respectați, începând de la Casa Albă, la sediul ONU, în foarte multe locuri. Între timp, nici nu mi se mai pare un lucru special să merg undeva prin Statele Unite ale Americii și lumea să mă salute în limba română. E foarte frumos!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

 

Totodată, el le-a transmis românilor din Philadelphia că „sunt o comunitate de care autoritățile sunt mândre”.

„În afară de faptul că sunteți o comunitate de care suntem mândri, aveți în Philadelphia o istorie extrem de bogată, în primul rând istoria Statelor Unite, dar iată că se întâmplă ca aici să găsim un document, și astăzi am avut ocazia să vedem originalul, care a contribuit la existența României ca stat modern. Este acea renumită Declarație de Principii, care, împreună cu opinia fermă a Președintelui Wilson de la acea vreme, a făcut posibilă, de exemplu, Marea Adunare de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, Ziua noastră Națională. Dar și alte popoare, în special din Estul și din mijlocul Europei, au putut beneficia de aceste prevederi, care, în esență, au fost o primă formulare foarte explicită a dreptului la autodeterminare a popoarelor. Și, cum probabil știți, eu provin din Transilvania, din Sibiu. Pentru românii din Transilvania, practic, a fost acea șansă să se alăture României, iar pentru România cred că a fost o mare șansă că i s-a alăturat Transilvania”, a mai spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a fost primit, în 9 iunie, la Casa Albă de omologul său american Donald Trump. Întrevederea a început pe un ton relaxat, liderul american transmițându-i șefului statului român că România este un „aliat minunat”. 

La finalul întâlnirii, cei doi președinți au ținut o conferință de presă comună, în cadrul căreia au subliniat importanța parteneratului dintre SUA și România, care a ajuns la 20 de ani de existență. Donald Trump a lăudat eforturile președintelui Iohannis de a lupta împotriva corupției și pentru consolidarea statului de drept, cât și creșterea contribuțiilor pentru Apărare, la 2%. La rândul său, Klaus Iohannis i-a transmis omologului său susținerea pentru un NATO mai puternic, în care cheltuielile sunt împărțite și i-a cerut să susțină România pe flancul de est.

În acest context, Donald Trump a mai spus că viitoarele relații româno-americane sunt „foarte foarte luminoase”. „Relația a fost bună, dar acum e mai puternică ca niciodată”.

În replică, Klaus Iohannis a afirmat că România nu ar fi cea de astăzi, fără sprijinul Statelor Unite.  „Vă mulțumesc pentru cuvinte și pentru invitație. Domnule președinte, mă bucur foarte tare că am avut o întâlnire foarte bună, datorită puterii dvs. de conducere și parteneriatului nostru puternic. Desigur, e important că sărbătorim 20 de ani de parteneriat – acest parteneriat cu SUA a modelat România așa cum este astăzi, o democrație solidă, cu o economie sustenabilă”.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă