13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăÎntâlnire de maximă importanță pentru Klaus Iohannis. Agenda președintelui

Întâlnire de maximă importanță pentru Klaus Iohannis. Agenda președintelui

Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte care se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, la ultimele evoluţii în procesul privind retragerea Marii Britanii din UE, următorul ciclu instituţional la nivel european, combaterea schimbărilor climatice, extinderea Uniunii, precum şi la relaţia cu Turcia, informează Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, liderii europeni vor demara următoarea etapă a negocierilor şi vor discuta, totodată, despre calendarul şi etapele de parcurs în procesul de adoptare a bugetului multianual.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român va pleda pentru un “buget ambiţios, capabil să ducă la îndeplinire obiectivele Agendei strategice a UE, care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor”.

“Preşedintele României va arăta, de asemenea, că ţara noastră sprijină ferm menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european”, arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va continua să susţină în privinţa Brexit importanţa asigurării unei retrageri ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

“În acest sens, Acordul de retragere reprezintă instrumentul cel mai eficient pentru limitarea impactului negativ al retragerii Marii Britanii din UE, garantarea drepturilor şi oferirea de siguranţă pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. Acordul de retragere reprezintă un pas necesar înspre consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit”, subliniază Administraţia Prezidenţială.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...
Ultima oră
Pe aceeași temă