11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăÎntrevedere Bogdan Aurescu - Maia Sandu în cadrul vizitei șefului diplomației române...

Întrevedere Bogdan Aurescu – Maia Sandu în cadrul vizitei șefului diplomației române la Chișinău

Evenimentul a fost prilejuit de acordarea unui nou sprijin Republicii Moldova din partea României, cu titlu gratuit, constând în echipamente medicale și de protecție în valoare de 2,3 milioane de euro pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Principalele teme abordate în cadrul discuțiilor au vizat stadiul relației bilaterale și continuarea parcursului european al Republicii Moldova și a procesului de reforme, șeful diplomației române reiterând determinarea României pentru implementarea pachetului de asistență anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la Chișinău, în decembrie 2020, precum și a celorlalte proiecte bilaterale strategice de interconectare.

Astfel, a fost discutat stadiul implementării diverselor componente ale pachetului de sprijin menționat (de exemplu, livrările de doze de vaccin, a celor 6.000 de tone de motorină pentru agricultori, perspectivele încheierii Protocolului 6 la Acordul privind grantul de 100 de milioane de euro din 2010), dar și al diverselor proiecte de interconectare, cum ar fi construcția și renovarea de poduri peste Prut, reducerea tarifelor de roaming, stadiul acordurilor în materie de educație, cercetare și recunoașterea reciprocă a diplomelor și altele.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru agenda de reforme promovată de Președintele Maia Sandu și pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova, singura modalitate prin care cetățenii Republicii Moldova se vor putea bucura pe deplin de bunăstare și prosperitate. În acest sens, șeful diplomației române a reconfirmat angajamentul ferm al României pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, în baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuției au fost, de asemenea, abordate aspecte privind perspectivele soluționării dosarului transnistrean. 

Vizita a reprezentat, astfel, o ocazie de a reconfirma relația specială dintre cele două state, precum și de a asigura cetățenii Republicii Moldova că România rămâne un partener solid, care își onorează angajamentele asumate.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat în mod deosebit sprijinul constant, consistent și sincer al României, demonstrat mai ales în situații dificile, care aduce mereu o valoare adăugată în raport cu cetățenii Republicii Moldova. 

Programul ministrului afacerilor externe a mai inclus participarea, alături de Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, precum și de alți oficiali din România și Republica Moldova, la ceremonia publică de livrare a sprijinului din partea României, ceremonie care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, precum și o întrevedere cu prim-ministrul interimar și ministrul afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi.

Cele mai citite

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...

PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

PSD va valida candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei în forurile statutare, conform declarațiilor liderului partidului, premierul Marcel Ciolacu, făcute marți. Ciolacu și Firea...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă